Un politist de frontiera, aflat la volanul unei masini inmatriculate pe numele unei asociatii de handicapati din Resita, a fost implicat, duminica, intr-un accident de circulatie petrecut pe una dintre arterele importante din Timisoara.
Potrivit oamenilor legii, in timp ce se deplasa dinspre strada Oituz spre Circumvolutiunii la volanul unui autoturism marca BMW 520, apartinand unei asociatii de handicapati din Resita (judetul Caras-Severin), Gheorghe Gabriel M. (28 ani), politist al PF Aeroport Timisoara din cadrul Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera (IJPF) Timis, a acrosat cu partea stanga fata si lateral stanga un autoturism Dacia 1310 care circula regulamentar in fata sa.
In urma coliziunii, masina condusa de politist a parasit soseaua prin partea dreapta a directiei de mers si s-a izbit violent de un stalp de iluminat public. Daca soferul Daciei, Gheorghe C. (50 ani), din localitatea timiseana Comlosu Mare, a scapat nevatamat, in schimb, Gheorghe Gabriel s-a ales cu cateva leziuni.
Din informatiile furnizate de IPJ Timis, accidentul a fost cauzat de neatentia in conducere a politistului. Pe de alta parte, insa, nimeni din cadrul Politiei de Frontiera nu a dorit sa lamureasca ori sa comenteze ce legatura ar putea exista intre colegul lor si asociatia de handicapati din Resita, pe al carei nume apare inmatriculat BMW-ul pe care acest il conducea.
"Poate are vreo ruda acolo, in asociatie", a declarat o sursa din cadrul IJPF. De obicei, masinile aduse din strainatate prin intermediul unor fundatii sau asociatii non-profit sunt scutite de la plata taxelor vamale. Un politist de frontiera, aflat la volanul unei masini inmatriculate pe numele unei asociatii de handicapati din Resita, a fost implicat, duminica, intr-un accident de circulatie petrecut pe una dintre a