Stim ca nu-ul spus de francezi Tratatului Constitutional are o parte care vizeaza politica interna. In discutia noastra ne-ar interesa acea parte a nu-ului francez care se refera la constructia europeana.
Intai de toate trebuie spus ca nu-ul francez n-ar fi trebuit sa fie o surpriza. Gradul mare de absenteism inregistrat in iunie 2004 la alegerile pentru Parlamentul European era un semnal, pentru ca acel absenteism nu era expresia prostiei, ci indica refuzul francezilor de a juca jocul asa cum le era propus, refuzul de a intra in acel sistem. Aspectul supranational pe care il incarneaza acest Parlament, cu un numar enorm de deputati, intra cumva in contradictie cu acrosuri patriotice (nu le-as spune deloc nationaliste) si cu traditia, in sensul mentinerii suveranitatii. Angajarea in acest tip de arhitectura cu un Parlament atat de impozant, atat de numeros, nelinisteste. Eu cred ca lucrul cel mai contestat cu prilejul referendumului pentru Tratatul Constitutional a fost tocmai acest Parlament. Consiliul de Ministri si Comisia sunt mai bine cunoscute, pentru ca deciziile, declaratiile comisarilor apar curent in presa. In schimb, ideea de a avea X deputati din tara Y nelinisteste; este un val de deputati straini, fie si europeni, in raport cu un spatiu national, care seamana teama.
Fractura dintre elitele calificate si populatie
La aceste lucruri nu s-au gandit autorii Tratatului? El a fost redactat de catre francezi.
Exista, la ora actuala, peste tot in lume, iar Franta nu face exceptie (s-a vazut asta cu prilejul ascensiunii lui Le Pen, in 2002), o fractura din ce in ce mai mare intre elitele calificate (politice, intelectuale) si populatie, care nu se mai recunoaste in aceste elite. Eu stiu ca pentru voi este tabu, dar eu simt acum in Franta un fenomen care tine de lupta de clasa. De o parte poporul, de cealalta conducatorii. Asadar,
