Ce înseamnă să împarţi celula cu cine trebuie ! Dacă n-ar fi fost ziarista de la Liberation, răpiţii noştri ar fi fost şi azi luaţi peste picior despre aventura lor la Bagdad. A căzut, aşadar, ipoteza că cei trei au luat parte cu buna ştiinţă la o farsă. Şi pe cale de consecinţă, cum ar spune Antonie Iorgovan, nu mai stă în picioare nici scenariul că Traian Băsescu s-a pretat la jocul înscenării, pentru a poza în salvatorul ziariştilor. Mai puţin sensibili la scenarii decît confraţii lor din România, unii jurnalişti francezi pun la îndoială şi versiunea îmbrăţişată la Cotroceni, că răpirea ar fi fost pusă la cale în România, de Omar Hayssam şi care i-a făcut pe unii să afirme că am făcut de rîs pînă şi răpirile.

S-ar putea ca povestea cu Hayssam să nu fie adevărată în partea cu răpirea, totuşi dragostea americanilor faţă de Munaf, pe care nu-l lasă din braţe de cîteva săptămîni bune, nu cred că li se trage de la talentul cu care le povesteşte el O mie şi una de nopţi, secţiunea Bagdad.

De pe urma acestei istorii ne-am ales cu un conflict între Traian Băsescu şi o parte a presei, trăgeam nădejde că noul preşedinte va pune capăt tradiţiei ca omul de la Cotroceni să aibă dispute pe faţă cu presa. Se pare însă că la această tradiţie ţin în egală măsură şi ziariştii care au intrat în ring cu Băsescu, şi preşedintele însuşi. Din această luptă de compromitere Traian Băsescu nu prea are şanse să iasă cu faţa curată. Am însă şi mai mari îndoieli că ziariştii care se luptă cu el vor avea de cîştigat, pe termen lung.

Lui Traian Băsescu i-a intrat în cap că el învinge, indiferent cu cine se luptă. Dar ce le poate face el ziariştilor cu care a intrat în conflict deschis? Să-i compromită, aşa cum probabil visează? Ar fi prima oară cînd un politician ar avea cîştig de cauză în ochii opiniei publice într-o dispută cu presa. Un ziarist