Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suntem în faliment!

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 22 iunie 2005 ·

O nouă undă de şoc traversează mediul de afaceri românesc: majoarea TVA cu 3 procente, de la 19 la 22%. Oamenii de afaceri mureşeni au fost luaţi prin surprindere, dar speră ca măsura să nu le afecteze business-urile. Sindicatele reacţionează: măsura loveşte în consumator. Politicienii Opoziţiei şi ai Puterii oscilează între eşecul guvernării DA şi surprinderea nediscutării în Coaliţie. Măsura impopulară, menită a intra în vigoare de la 1 ianuarie 2006, este justificată de resursele financiare limitate de care dispune Guvernul Tăriceanu. Şi prin cererile FMI. Explicaţia cea mai simplă ar fi însă că introducerea cotei unice nu a avut efectul scontat, astfel că Executivul caută alte modalităţi de a lărgi baza de impozitare.

Informaţia care era dată marţi doar la bursa zvonurilor, cum că TVA urmează să fie majorat de la 19 la 22%, iar cota de 9 la 11%, a fost confirmată ieri de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la seminariile Forumului Financiar Sud-European, organizat de publicaţia Banii Noştri. Măsura, aşa cum a declarat guvernul, urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2006, dacă va fi aprobată printr-o hotărâre de Guvern într-una din şedinţele viitoare.

Mugur Isărescu a arătat că Banca Naţională s-a opus ca această măsură să fie aplicată în acest an, pe motiv ca s-ar fi suprapus cu alte măsuri financiare impuse în acest an, iar şansele derapajelor erau prea mari. În viziunea guvernatorului BNR, majorarea cotei TVA poate fi justificată prin faptul că Guvernul se străduieşte să scoată bani de la toată lumea, inclusiv din mediul rural, unde localnicii erau scutiţi de taxe, într-o încercare de a scoate la suprafaţă economia gri. Totuşi, Mugur Isărescu nu a negat că ajustarea TVA de la 19 la 22% va avea efecte inflaţioniste.

Vă reamintim că anunţul privind posibila majorare a TVA cu 2-3 procente a fost făcut marţi, de că

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 47 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 50 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum o ora
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum o ora
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

11°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°