De secole, binomul Franţa-Rusia a numit o relaţie aproape pasională, intensă, cu ură şi iubire, cu violente certuri de îndrăgostiţi urmate de împăcări spectaculoase. în ciudatul cuplu, Franţa a avut mereu preeminenţa: fie că a fost vorba de sistem politic, de arhitectură, de modă, de arta culinară ori de literatură, ruşii au imitat - din secolulal XVIII-lea şi pînă astăzi - formele franceze tutelare. Rusia este plină de urme ale Franţei, începînd cu terminologia artistică şi filozofică a limbii ruse şi terminînd cu clădirile monumentale din Sankt-Petersburg. Fără îndoială că, printre victimele fericite ale Franţei, s-au numărat şi ţări ca Polonia, Ungaria ori România; niciodată lucrurile n-au mers însă atît de departe ca în cazul Rusiei.

Imperiul de la Răsărit a încercat şi el să-şi ia revanşa, reuşind cîteodată perfect. Reputaţia enormă pe care a avut-o şi o are încă în Franţa marea proză rusă de la sfîrşitul secolului al XIX-lea (Dostoievski, Tolstoi, Cehov), muzica şi Baletele Ruseşti din primii ani ai secolului XX, Şcoala Formală Rusă, în domeniul teoriei literaturii, marchează momente ruseşti privilegiate. în asemenea situaţii, nu aşa-numitul charme russe (entitate evanescentă şi dubioasă) constituie explicaţia, ci inteligenţa şi creativitatea rusească surprinse în clipe de genială expansiune.

Rusia a reprezentat însă modelul şi într-o împrejurare dramatică: atunci cînd, transformată în Uniunea Sovietică, a devenit exportatoarea doctrinei comuniste. Puţine ţări s-au dovedit a fi atît de receptive la comunism ca Franţa. Nu e vorba de Partidul Comunist local, copie fidelă şi mediocră a celui sovietic, ci de fascinaţia pe care aşa-numita Revoluţie din Octombrie a exercitat-o asupra a milioane de francezi. Urmaşii iacobinilor găseau finalmente în modelul societăţii sovietice ocazia de a-şi manifesta instinctele distructive. Perfect