E o zi in care lumea, de regula, se odihneste. Mai putin politia, salvarea, pompierii si... noi. Valentin Zaschievici E o zi in care lumea, de regula, se odihneste. Mai putin politia, salvarea, pompierii si... noi. Gasca e risipita - care incotro - dupa subiecte. Sunt tineri si vioi. Ii invidiez, eu sunt mai zaharisit, n-am luat-o pe coclauri dupa stane si nici dupa salvamontisti. Ma prinde inserarea pe scaun de stejar, demn de-a fi numit tron voievodal, la o cafea cu doi nemti, la poalele Fagarasului dinspre Ardeal, la Albota. Taifasuiesc cu Werner si Müller. Plecati amandoi la sfarsitul anilor ’70, cand Ceausescu vindea nemti cu nemiluita. Intorsi dupa ’90 sa inmulteasca aici banii facuti in Germania, in acest rastimp. Cunoscatori si critici severi ai realitatii romanesti, ei au termen de comparatie tot timpul. Sunt legati ombilical de Europa, mai mult decat noi, ceilalti.

In vremea asta, vizitand o stana, Doru cu Ioana au nimerit intre doi ciobani care se bateau. Ei venisera cu gand sa afle tainele cascavalului afumat, dar afumatii pastori si-au neglijat musafirii, ocupati sa-si care pumni in cap. Andreea si Karina au fost privilegiate. Au nimerit la satenii din Arefu in toiul unei splendide sarbatori muntenesti. Sa cititi, ca merita!

Povesti frumoase-frumoase au cules fiecare: Tibi, Adrian, Flori si Lucian, le gasiti in ziar, dar intrati si pe pagina de Internet, ca sa vedeti ce nu incape in cuvinte. Eu ma despart de nemtii mei.

E deja noapte. Mirela si Razvan, de la Antena, sunt cu mine si facem planuri, sperand sa ne iasa macar jumatate din ele, dar o sa aflam ca aveau sa ne iasa doar ochii. La vreo 70 de kilometri, de partea cealalta a Fagarasului, in Muntenia va sa zica, a ramas restul echipei, zece oameni de nadejde. Si-mi arat bunele sentimente fata de ei asa cum ma pricep: sunandu-i pe fiecare in parte, cu voce voit acra, sa-i i