Tatăl
De cîte ori iau revista "Lettre internationale", primele reacţii pe care le am sînt cele ale unui copil care, grăbit, vrea să intre în posesia întregului fascinant l-a care a visat. Să absoarbă dintr-odată întreg conţinutul unei cărţi, de pildă. Aşa fac şi eu. Răsfoiesc, mai întîi, revista. Precipitat. De la un cap la altul, apoi, invers. Frînturi de rînduri, de titluri, de nume, suprapuneri de imagini, alb-negru, alb-negru, alb-negru. Şi încă o dată. Dezordinea în care mi-am introdus prada începe, uşor, să capete formă. Citesc cuprinsul, deja un gest firesc de matur, fixez rubricile, autorii, traducătorii, îmi stabilesc ordinea cititului. Textele cuprinse în fiecare număr mă însoţesc un interval, mă introduc într-un circuit consistent al cuvîntului, mă conectează la ce este recent şi important pe lume, mă agaţă, de ce nu, ca să cumpăr, cîndva, volumele, unele aflate tocmai în curs de traducere la noi. Devin refugiul meu, insula fericită, ocrotită de scris şi de citit. Numerele din colecţia acestei reviste au şi un altfel de ritm, care face parte din alcătuirea lor şi care contaminează. Este ritmul lucrului făcut pe îndelete, temeinic,cu pasiune şi responsabilitate. Un ritm al spiritului pur, un ritm firesc, desprins de panica derizoriului, un amestec de armonie şi de vîlvătaie a gîndului şi a ideilor, totodată, din care balastul cotidianului a fost înlăturat. Sînt atîţia ani de cînd o echipă extraordinară ca cea de la "Lettre" munceşte cu o modestie şi cu o discreţie atipice. Ei dăruiesc. Cine ştie să primească bine, cine nu, nu. Edificiul lor spiritual lasă urmă în cultura noastră, iar asta a fost, constant, singura lor preocupare. Încet-încet, "Lettre" a intrat în viaţa mea. Şi am devenit dependentă de apariţiile revistei, de traseul ei, spectaculos prin conţinut şi nu prin forme. Totul este făcut de dragul cuvîntului greu, ponderabil, răsc
