Simbata ne-am zguduit din nou. Usor, de data asta. Poporul majoritar afla ca e cutremur chiar in momentul in care acesta se produce. Dar… stiati ca exista citeva sute de alesi care stiu de afacerea asta cu vreo 30 de secunde mai devreme? Ei sint tipii care au timp sa se puna la adapost. Inainte sa mor de cutremur, eu mor de necaz.
Avertizarea ti-o trimite firma Foton SELF 2000 SRL. Avertizarea seismica se bazeaza pe diferenta de timp intre detectarea undei „p" in Vrancea si sosirea undei seismice „s" in Bucuresti. Au ei aparatele si sondele lor montate prin zona. Abonatii au un pager care incepe sa sune puternic.
Adrian Milea, de la firma: „Avem cazuri in care unii uita sa le puna baterii si ne suna dupa cutremur ca de ce le-a sunat slab. Sint si multi care ies in curte si suna sa ne multumeasca".
Gheorghe Marmureanu, directorul Institutului National de Fizica a Pamintului, e cam sceptic: „Treaba lor, nu ma intereseaza, e o chestiune particulara. Nu vreau sa ma bag. Dar ei nu au sisteme de avertizare. Au pagere. Ei au pus pragul asta de 4 virgula ceva. Dar daca e de 7? Ce te faci daca e de 7? Nu e, nu e in regula…"
Dar cine-s alesii? Ce fac ei cind afla ca va fi cutremur? Ce fac ei cind noi nu facem nimic?
Turcu Virgil: „Eram la etajul 4, la telefon, vorbeam cu mama care sta la parter. Atunci a sunat pagerul, dar nu mi-am dat seama, nu stiam ce piuie. Dupa 20 de secunde mi-a spus mama la telefon ca e cutremur. Eu nu l-am simtit la etajul patru".
Gusanu Bogdan: „Ce sa fac? Mi-am luat familia si m-am bagat sub locul unde se intilnesc doua grinzi, la mine in apartament. La unul singur, cel din mai, m-am speriat. Si am facut acelasi lucru. Principalul e ca nu te scoala cutremurul din somn".
Iorgulescu Mihai: „Eu stau la mezanin. E un parter inalt. Am sistemul de vreo 2-3 ani. Cind a inceput sa su