În ziua de 14 martie 1974, N. Steinhardt îşi vizitează un fost coleg de liceu. Discută foarte cordial despre Constantin Noica, despre procesul "Noica-Pillat", despre detenţie, despre Carol al II-lea (un vechi "client" al sarcasmelor lui Steinhardt), despre Securitate, despre jocul politic al lui Henry Kissinger ş.a. Iată ce-i spune, printre altele, fostului coleg de la "Spiru Haret": "Eu am oroare de oamenii lipsiţi de caracter, de codoşi, de delatori, informatori, care sînt cei mai lipsiţi de caracter. Am avut mare dezamăgire în viaţa mea, fiind Ťturnatť, trădat de cunoscuţi, prieteni. Cea mai sinistră categorie de oameni, adevăraţi denaturaţi, monştri, este aceea a turnătorilor de profesie, ciripitorii, informatorii, care nu merită decît dispreţ, desconsiderare, scuipaţi. Rău face regimul că încurajează în întreprinderi această oribilă categorie de oameni declasaţi, veroşi, cretini în general, lipsiţi de bun-simţ şi de conştiinţă, mai ales care-şi vînd rudele, prietenii, cunoscuţii. Niciodată un regim politic nu are lungă durată, nu are un fundament solid dacă se sprijină pe delaţiune, pîră, lipsă de caracter, trădare. Trebuie să se cultive încrederea în oameni, nu neîncrederea, entuziasmul, nu frica, onoarea, nu dezonoarea". Colegului, însă, aceste cuvinte îi intră pe o ureche şi-i ies pe cealaltă. Îşi ia (sau i se dă) un nume de cod - "Gogu Pil" (ce nume!) - şi relatează Securităţii conţinutul discuţiilor. Aşadar, o delaţiune despre delaţiune, o turnătorie despre turnătorie, avînd ceva din ironia crudă a "teatrului în teatru" din Hamlet-ul lui Shakespeare...

Aş fi vrut, dragi cititori ai României literare, să vă servesc prin acest fragment o parabolă. Din nefericire, nu este aşa: este o secvenţă ruptă din viaţă, din istoria noastră recentă. L-am preluat dintr-unul din documentele selectate în volumul Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii (1959