- Editorial - nr. 121 / 22 Iunie, 2005 Parca niciodata, in ultimii ani, cugetarea dantesca n-a fost mai actuala ca in aceste zile. "Cazul Tanacu", omniprezent pe pagina intai a publicatiilor si pe mai toate canalele TV, alaturi de greva ceferistilor, dosarul mineriadelor si alte dosare privind scandalurile din "inalta societate", inoculand, viclean, ideea ca in tara asta n-a mai ramas nimic demn de respect (menite, de fapt, sa distraga atentia romanului de la problemele cu adevarat dureroase ale painii sale cea de toate zilele), are conotatii extrem de profunde si serioase. In fond si la urma-urmei, tragedia de la Tanacu, este o noua "palma" pe obrazul Bisericii Neamului, care, in ultimii 15 ani, in pofida cresterii ei "cantitative", a avut incomensurabile pierderi de imagine, unele (cele mai multe) dictate si "fabricate" din exterior, dar si multe altele pe care, din nefericire, si le-a creat singura, prin osardia unor personaje din interior, "unse" cu prea multa usurinta si toleranta de cei care s-ar fi cuvenit sa fie mai atenti la "antecedente". Un exemplu concludent este insusi duhovnicul manastirii din Tanacu - Daniel Petru Corogeanu (29 de ani) - un personaj obscur, de altfel, cu comportament paranoid. Violent si recalcitrant, absolventul mediocru (pasionat de fotbal) al unui liceu industrial a fost propulsat in lumea preoteasca de catre... insusi "ctitorul"- sponsor al tinerei manastiri, fiind "uns" preot (cu conditia sa-si continue studiile teologice incepute in acest scop si abandonate imediat, in anul II de Seminar, dupa ce s-a vazut "pastor de suflete") doar la insistentele celui care, probabil, trebuia sa-si spele nu numai pacatele, ci si niste bani necurati. Din C.V.-ul duhovnicului manastirii lipseste, insa, "intamplator", o perioada de 4 ani. Nu stim, asadar, pe unde a peregrinat sau a meditat preotul cu plete rosii si barba rasputiniana, asa ca nu-i