A fost coada la masa lui Pascal Bruckner de pe terasa bistroului de la Institutul Francez din Bucuresti. In camasa alba, usor blazat, scriitorul francez care a excitat mintile deja infierbintate ale romanilor imediat dupa Revolutia de la 1989 a raspuns la tot felul de intrebari. Ba a dat un autograf chiar Oanei Sarbu, semn ca liceenilor de altadata le-ar fi priit citeva luni de fiere departe de atelierele pline cu fiare in care-si consumau avintul revolutionar.
As incepe cu doua intrebari dintr-un foc: va considerati mai degraba intelectual sau romancier si care, dintre cei doi, are mai multe de spus societatilor de astazi?
Ma consider un scriitor cu norma intreaga si un intelectual cu jumatate de norma. Chiar si in calitate de intelectual care se implica in viata societatii, care isi livreaza opiniile in presa, ceea ce ma intereseaza cel mai mult este scrisul. Fie ca scriu roman sau eseu, eu scriu in fiecare zi. Ador sa citesc, ador sa scriu, traiesc numai pentru asta. A fi intelectual nu reprezinta un ideal in sine, in Franta a fi intelectual inseamna a avea un anumit statut.
Exista, conform unui istoric al ideii de intelectual, Gérard Noiriel, trei tipuri de intelectual: revolutionar, de stat si „specific“, in sens foucaldian. Dumneavoastra va considerati un formator de opinie?
Poate nu chiar formator de opinie, dar pot sa spun ca, in multe dintre luarile mele recente de pozitie, vocea mea a fost minoritara. Da, cred ca pot avea o anumita influenta asupra opiniei publice, dar nu ma ocup numai cu asa ceva. Am in schimb prieteni care o fac. Eu, doar din cind in cind, in anumite momente istorice. Daca n-as scrie carti, poate as vorbi in fiecare saptamina la televizor.
Ati reusit sa-i socati putin pe cititorii dumneavoastra francezi cu aceasta carte? Credeti ca veti face acelasi lucru cu cei romani?
Nu stiu
