Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei milioane de euro pentru repararea barajelor de pe riul Olt

Publicat in GAZETA de SUD, joi 23 iunie 2005 ·

Autoritatile din judetul Olt au apreciat ca aceasta ar fi suma necesara pentru reparatii capitale la cele 25 de baraje de pe riul Olt. Subprefectul Gigel Stirbu a declarat ca primarii din judet pe teritoriul carora se afla amplasate barajele au fost instiintati despre riscul la care se expun locuitorii din zonele respective in eventualitatea ruperii acestor baraje la o ploaie mai puternica. Edilii au comunicat insa ca nu au bani pentru a efectua reparatii la digurile si barajele de care raspund, solicitind ajutor tot autoritatilor judetene, si ele aflate in impas financiar. Cum nici unii, nici altii nu au bani de investitii, s-a ajuns la un compromis care urmeaza sa fie comunicat si locuitorilor din comunele in cauza. Astfel, primariile vor incerca sa concesioneze lacurile unde se afla amplasate barajele, cesionarii urmind sa aiba obligatia de a repara aceste obiective. „Comisia care a verificat starea barajelor a constatat ca nici unul dintre ele nu are carte tehnica, nu exista persoane pentru supravegherea lor, nu au fost concepute regulamente care sa prevada cine si ce atributii are etc. Este absurd! Se stie doar ca, in cazul unor ploi, ar trebui sa existe persoane care sa tina permanent legatura cu autoritatile locale, cu cele judetene si cu cele cu abilitati in caz de calamitati. In prezent, barajele se afla in subordinea consiliilor locale, dar, cum acestea nu au bani de investitii in baraje, a fost nevoie sa gasim o modalitate de a rezolva problema. Asa am ajuns la ideea concesionarii lacurilor unde se afla barajele, care are avantajele ei. In contractele care se vor incheia intre autoritatile locale si cesionari trebuie prevazute clauze speciale. Una dintre acestea se va referi la obligativitatea ca aceia care vor inchiria lacurile sa efectueze lucrari de reparatii si intretinere a barajelor de pe apele concesionate“, a afirmat subprefectul Gigel Stirbu. In p

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Copil de 6 ani, mort în urma unui accident produs pe un drum judeţean din Sibiu - FOTO

News.ro acum o ora
O fetiţă de şase ani a murit, duminică dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean din Sibiu, unde două autoturisme care circulau din direcţii opuse s-au ciocnit.

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 4 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 2 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 2 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 59 minute
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 5 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Război în Ucraina, ziua 1.040. Ministrul de Externe al Germaniei a avertizat cu privire la activităţile „flotei fantomă” ruse

Press Alert acum o ora
Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a avertizat cu privire la activităţile suspecte ale „flotei fantomă” ruse, care ar putea fi implicată în deteriorarea cablurilor din Marea Baltică. Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Bae

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 3 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°