Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inaugurare economică în anonimat

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 23 iunie 2005 ·

Într-un anonimat aproape deplin, ieri, la orele amiezii a avut loc inaugurarea oficială a tradiţionalului târg economic, prilejuit de Zilele Târgumureşene. Cu toate că a fost prezentă în formaţiune completă conducerea executivă a municipiului. La Târgul General 2005 (EXPO 2005, după varianta municipală) sunt prezente în jur de 100 de firme locale, din Bistriţa, Harghita sau Braşov. Companiile maghiare au declinat însă oferta din motive de rentabilitate.

La orele 12, când cei trei şefi ai administraţiei publice târgumureşene – primarul Florea (străjuit de al său purtător de vorbe Marius Paşcan) şi viceprimarii UDMR, Csegzi Sandor şi Barczi Gyozo, şi-au făcut apariţia la cortul din faţa Palatului Culturii unde urma să aibă loc deschiderea oficială a Târgului General 2005, conform banner-ului Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Mureş (Expo 2005 în varianta Primăriei), doar reprezentanţii mass-media şi câţiva curioşi erau prezenţi.

Poate de aceea şi discursurile au fost pe măsură, ba unii s-au mulţumit să nu spună nimic, cum a fost, spre exemplu, viceprimarul Barczi Gyozo.

Primarul Florea nu a ratat ocazia, în ciuda puţin numerosului auditoriu, să nu amintească de durerile sale legate de terenurile pe care din cauza instituţiilor care nu erau prezente (bănuim că se referea la reprezentanţii acestora) nu le-a obţinut, dar, într-o sforţare, credem că supraomenească a reuşit să felicite firmele care sunt prezente şi la această ediţie a expoziţiei economice. Bineînţeles, nu a uitat să lanseze câteva împunsături la adresa firmelor maghiare care în acest an nu au mai onorat invitaţia. Din motive, cum vom arăta mai jos de rentabilitate.

Csegzi Sandor s-a înscris într-un trend laudativ al târgului, remarcând că în acest an, deşi anumite firme nu au mai răspuns invitaţiei, centrul Târgu Mureşului este tot plin. Şi noi am remarcat că fie nu s-a

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteo: Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în jumătate de ţară

Mediafax acum 36 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta este valabilă vineri în aproximativ jumătate de ţară. Specialiştii spun că urmează reprize cu averse, vijelii şi grindin

Paul Stănescu, despre scenariul PSD de susținere al lui Mircea Geoană la prezidențiale: „Vom avea candidat un membru al PSD”

HotNews acum 55 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri, înaintea ședinței conducerii partidului de la Sâmbăta de Sus, că va exista un candidat la prezidențiale, dar din partid, excluzând varianta de susținere a lui Mircea Geoană, conform News.r

Începe Euro 2024: Primul meci al zilei și cine transmite competiția din Germania

HotNews acum 3 ore
​Așteptarea pentru fanii fotbalului a luat sfârșit, iar Euro 2024 va debuta vineri, la Munchen, de la ora 22:00, cu meciul dintre Germania, țara gazdă, și Scoția. Partida face parte din Grupa A. UEFA Euro 2024Foto: BEAUTIFUL SPORTS/Wunderl / imago s

Se anunță o vară super fierbinte. Meteorologii au publicat prognoza până la jumătatea lunii iulie: Zona cea mai afectată de caniculă

Ziare.com acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 14 iunie, prognoza pe următoarele patru săptămâni. Sudul țării va fi cel mai afectat de temperaturile ridicate, dar canicula nu va fi însoțită și de secetă, spun specialiștii. Cantitățile de

Doi frați români au fost împușcați pe stradă, în Spania. Ar fi vorba de o reglare de conturi între traficanții de droguri

Ziare.com acum 3 ore
Doi români au fost împuşcaţi în Spania în plină stradă, sub ochii îngroziţi ai martorilor. Unul dintre ei a murit pe loc, în timp ce fratele său a ajuns în comă la spital, acolo unde medicii încearcă să-i salveze viaţa. Potrivit primelor date strâns

"M-a amenințat că îmi taie capul și mi-l înfige în gard". Directoarea unei școli, acuzată că a bătut și hărțuit o profesoară

Ziare.com acum 3 ore
Un scandal în timpul orelor la o școală din Suceava a fost potolit abia după intervenția poliției. Directoarea este acuzată de o profesoară că a bătut-o și a amenințat-o, joi, 13 iunie. Profesoara a ajuns la Urgențe și la medicul legist după ce a sc

Dosarul 2 Mai Judecătoria Mangalia, așteptată să se pronunțe asupra cererii de schimbare a încadrării juridice în cazul lui Vlad Pascu

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Mangalia, din județul Constanța, se va pronunța vineri, 14 iunie 2024, asupra cererii de schimbare încadrării juridice a lui Vlad Pascu, acuzat în Dosarul 2 Mai de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. În cadrul ultimei ședințe

Mobilizare pentru salvarea unei persoane rătăcite în zona lacului Tivoli din Sovata

Radio Mures acum 19 minute
Polițiștii stațiunii Sovata au fost sesizați ieri seara cu privire la dispariția unui bărbat de 77 de ani. Din verificările efectuate, cel în cauză s-ar fi pierdut de grupul de turiști cu care se afla, în drumeție în zona lacului Tivoli, fără a se m

Reguli mai stricte la obţinerea cetăţeniei Republicii Moldova pentru a exclude riscurile la adresa securităţii statului

G4Media acum 20 minute
Persoanele străine vor obţine mai greu cetăţenia Republicii Moldova, după ce în legislaţie au fost incluse reguli mai stricte, care vor face procedura de recunoaştere a cetăţeniei mai sigură, modificările fiind operate pentru a exclude vulnerabilită

Rareş Hopincă: S-a finalizat numărarea voturilor, s-a menținut o diferență de 300 de voturi în favoarea mea, sunt câştigătorul alegerilor pentru Primăria Sectorului 2 / Ce spune despre acuzațiile lui Radu Mihaiu

HotNews acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, Rareş Hopincă, a declarat, vineri, că a fost finalizată numărarea voturilor la Biroul Electoral de Sector şi s-a menţinut o diferenţă de peste 300 de voturi în favoarea sa, ceea ce arată că este câştigăto

Vremea

București
acum

22°
vin.

17°/25°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/24°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

18°/29°