Arta care nu te lasa sa dormi
Cei care stau in case mari, cei care au pereti spre strada si tocmai i-au varuit, i-au facut ca oglinda, cei care raspund de aspectul cladirilor proaspat fatadizate nu pot dormi nicaieri in lume prea linistiti. Exact a doua zi dupa ce reparatia a fost incheiata, dupa ce abia a apucat omul sa admire lucrul gata si cu cheltuiala facut, dimineata, ca din neant, apare un covrigel negru sau colorat fix in locul in care se vede mai bine. E atat de bine plasat, incAt te duce cu gAndul la ciocanelul desenat pe geamurile autobuzelor frantuzesti, care indica locul unde trebuie lovit pentru ca geamul sa se sparga: ?Issue de secours?. Apoi, a doua zi, ca si ?ursii gunoieri? de la Brasov, atrasi de containerul proaspat, isi face aparitia un alt colacel, o litera balansata, o inscriptie grabita, surprinzatoare, putin stupida, de genul ?Ungurii sunt tristi?. Nimeni nu stie cine sunt artistii. Nimeni nu se poate pazi de ei. Nu se dau nume. Nu se invata la scoala. Nu se stie cum se transmite alfabetul acela sucit. Dar, ca o organizatie secreta, ei actioneaza si dispar. E spiritul nelinistit al orasului. E cel care in vremea comunismului scria cu creta pe garduri ?Ceausescu-P...?.
Vernisaj de graffiti
A spune ca ai participat la un vernisaj de graffiti e o ?nuca in perete?, o contradictie in termen. A spune ca la o astfel de manifestare a participat si prefectul judetului Cluj, Mihail Hardau, primarul Emil Boc, (care si-a pus si semnatura pe opera rebela), directorul Bibliotecii Academiei, Sorin Crisan, directorul Liceului ?Gheorghe Sincai?, Alexandru Bugariu, profesori, ziaristi de toate felurile si simturile, e deja o enormitate. Caci graffiti e o arta care refuza prin definitie oficializarea. Un vernisaj de graffiti e un furt in prezenta politistului si procurorului, o evadare in timpul careia gardianul leaga cAinii si iti ure
