La mai bine de jumatate de an de la alegerea unui nou guvern, doar circa jumatate din directorii pusi in functii de PSD la Timis au fost schimbati.
Si asta, in timp ce liderii Aliantei "D.A." din judet, in special prefectul Ovidiu Draganescu, care este si presedintele filialei PNL, a anuntat, din decembrie 2004, ca pana la 1 mai 2005 este data-limita de punere in functii a altor persoane, mai competente din punct de vedere profesional.
Unii din cei vizati s-au simtit cu musca pe caciula si si-au dat demisiile de onoare. Altii sunt inca in functii, poate si pentru ca sunt buni in ceea ce faceau, iar carnetul de membru al PSD a aparut doar dupa ce a ocupat postul.
Primul care si-a dat demisia a fost directorul de la Directia de Sanatate Publica, Dumitru Catu. Locul sau a fost ocupat imediat, pe o perioada de interimat, de Horia Vermesan, candidat propus de PD. I-au urmat Nicolae Oprea, de la Directia Agricola, un personaj extrem de apropiat fostilor lideri PSD si cu multe scandaluri.
La Inspectoratul Scolar, inspectorul general Avram Florea a convocat presa pentru a-si anunta demisia, motivand ca asupra sa au fost facute presiuni politice. Locul celor doi a fost ocupat de Paul Partan, la DADR, sustinut de PNL, respectiv de Dumitru Tomoni, fost director la liceul din Faget.
Cu surle si trambite si-a anuntat demisia si directorul de la Directia de Munca si Solidaritate Sociala, Radu Groza, tot pentru ca se faceau presiuni asupra sa. In locul sau a primit numirea in functie, saptamana trecuta, Ana Tudoran.
Urmatorul care a renuntat la functie a fost seful Directiei Finantelor Publice, Iulius Jichici. El a afirmat ca la baza acestei decizii stau motive personale, in locul sau fiind numit directorul adjunct, Doru Dudas. Pe post a dat conc