Teatrul buzoian „G. Ciprian“ exista de un deceniu dar statutul sau de teatru de proiecte, o buna bucata de vreme destul de modest intrebuintat, avea nevoie de un supliment de energie si de o dezvoltare a ariei de definire. Asa ca, dupa ce si-a incercat ideea, cu doi ani in urma, in aceasta geografie teatrala virgina, tripleta Dan Marius Zarafescu - Razvan Dinca - Marinela Tepus revine la Buzau, cu o constructie vizibil mai elaborata, pentru o a doua editie a Festivalului Capul de… regizor, subintitulat „Gala Noilor Generatii“. Festivalul aduna productii ale regizorilor absolventi din ultimii zece ani (poate ar fi mai nimerit subtitlul „Gala noilor promotii“, generatia fiind indeobste considerata ca intinzindu-se undeva intre 20 si 30 de ani), cei trei amintiti mai sus asumindu-si si selectia. De altfel, Razvan Dinca, directorul teatrului, este el insusi un regizor tinar si tot mai convins ca Buzaul este pregatit pentru evenimentul teatral.
Or, aceasta a doua editie a festivalului, sprijinita de Ministerul Culturii si Cultelor, de UNITER si de forurile locale si judetene, s-a dovedit a fi un eveniment notabil, adunind 15 spectacole semnate de 13 regizori, carora li s-au adaugat lansari de carte si zilnice colocvii. In final, juriul format din Florica Ichim, Alexa Visarion, Claudiu Goga, Virgil Ogasanu si Constantin Paraschivescu au acordat Marele Premiu lui Bocsárdi László, pentru spectacolul Nu se stie cum, de la Teatrul Nottara, si a impartit Premiul special al juriului intre Radu Alexandru Nica (pentru Am angajat un ucigas profesionist, Teatrul National „Radu Stanca“ din Sibiu) si Vlad Massaci (pentru Romantiosii, Teatrul Cassandra din Bucuresti).
Din punctul meu de vedere, in conditiile mozaicarii extreme presupuse de pariul festivalului, utilizarea concurentialitatii este inoperanta si inoportuna. Daca totusi organizatorii mizeaza pe p