Intr-o garsoniera din Titan, a carei fereastra imensa da spre o zona inverzita unde se afla o biserica mica si alba, l-am intalnit pe unul dintre ultimii comunisti convinsi. Adrian Micu are 94 de ani si, in asteptarea "momentului nodal", cand miliardele de tovarasi vor elibera lumea, ne-a povestit despre razboiul civil din Spania, despre lagarele unde a stat inchis si despre oamenii pe care i-a cunoscut. Ne-am despartit de batran cu gandul la ultima sa intrebare: "Inca mai credeti in Dumnezeu?"
"Bonjour! Est-ce que tu parles franIais?" "Oui, monsieur" "Il faut pratiquer pour bien parler!" Dupa testul de franceza trecut cu bine, Adrian Micu deschide usa spre incaperea unde-si pastreaza afisele cu Fidel Castro si Marx, operele prafuite ale lui Marx si Lenin, convingerile sale cele mai de pret. Fostul ucenic de la atelierele de mobila de lux isi muta amintirile de pe un fotoliu desfundat intr-un dulap simplu, de pe un taburet cu rol de masa in cele cateva rafturi din antreu. Refuza cu obstinatie sa-si inceapa istorisirea, pana nu ascultam o prelegere despre materie: "Sunt la zi cu tot ce e nou in stiinta si tehnica. Am ajuns la concluzia ca nu exista vid, prin nimica nu trece nimica. Unitatea lumii nu este prin existenta sa, ci prin materialitatea sa." Dupa o explicatie nereusita de chimie elementara, prin care ne arata cum nucleul e format din electroni si protoni, Adrian Micu trece la istorie. Istoria propriei vieti, stiuta bine, cu ani exacti si cu zile, cu localitati straine, cu oameni caracterizati neiertator.
UCENICIA. Mama sa vitrega, Eva, evocata cu o iubire mai mult decat filiala, i-a vorbit prima, in adolescenta, despre Marx. "N-aveam decat 15 ani cand Siguranta a inceput sa ma fileze", il lauda batranul pe copilul care a fost. In 1927 a devenit membru al partidului comunist cu numarul 528. "Eram ideologic pregatit". In 1929, cand tocmai terminase
