"Domnul Dorin Tudoran si familia sa nu vor plati niciodata taxa pentru viza de a calatori in Romania" La Natiunile Unite, Aurel s-a simtit in largul sau. Performantele lui au fost excelente si Romania a reusit sa repare ceva din deficitul de imagine acumulat in anii de trista amintire. Ma suna frecvent, noaptea tarziu, si-mi vorbea despre succesele sale cu o emotie si o mandrie pe care scepticismul meu le intampina cu un entuziasm mai redus decat si-ar fi dorit el. Relatiile lui cu Bucurestiul n-au intarziat sa devina tensionate. Decizia centrului de a-l scoate de la Natiunile Unite si a-l acredita ambasador la Washington a fost perceputa de Aurel drept o retrogradare. Am discutat indelung despre asta si am simtit ca, in final, va face pasul pe care l-a ocolit in vara lui 1989.

Pe cand se afla la New York, incerca sa ma convinga de unul din proiectele sale si cu el la Natiunile Unite, eu as fi fost cea mai potrivita solutie pentru Washington, apoi, s-ar fi produs o rocada. Ce lucruri mari am fi putut face noi pentru Romania! Imi cerea sa-l las sa discute cu dl Ion Iliescu detaliile. L-am descurajat cu o insistenta care pana la urma l-a convins, dar nu a acceptat niciodata ca proiectul respectiv era, cum il caracterizasem eu, "o utopie demna de toata uitarea". Considera ca ma dadeam la o parte din fata unei datorii care mi s-ar fi potrivit de minune. Am zambit asa cum o fac azi, cand scriu aceste randuri.

Inainte de a se muta de la New York la Washington, a venit intr-o "recunoastere". Impreuna cu Ileana, sotia sa, au stat la noi cateva zile. Mi-a impartasit multe din framantarile lui. Dupa ce s-au mutat la Washington, am fost primii lor invitati. Pe atunci, nu exista resedinta de astazi - practic, ambasadorul si familia sa locuiau in ambasada, chiar daca apartamentul avea, fireste, o intrare separata. A fost nu doar prima dar si ultima oara cand l-