Dupa peretele de stanca al Alionului, imbracat cu prea putini arbori, o ciurda de capre se-ncumeta sa se aventureze sprinten inspre culmea trista a coastelor scrijelite, de unde ochii privitorilor curiosi deslusesc, in infinitele dantelarii ale peisajului, un fenomen neobisnuit, catre apusul soarelui ce-ntarzie sa se piarda in apele Dunarii mangaiate de o adiere meridionala. In fascinantul perimetru nu mai intalnesti insa insula blanda de vis ce-si doarme de mai bine de trei decenii somnul vesnic aici, la km 946, sub apele imbatate parca de propria lor putere. Pe puntea superbei motonave "Beethoven" sub pavilion nemtesc zornaie aparatele de fotografiat ale ciorchinilor de turisti din Canada, SUA si Israel dornici sa aiba o amintire a locului ce ascunde chipul de altadata al Ada-Kaleh-ului pe care n-o pot achizitiona din porturile Drobeta Tr.-Severin si Orsova, nepregatite pentru a-i primi pe cei pomeniti in croaziera pe Dunare. Popas in trecut Dupa perdeaua timpului, vedem cetatea turceasca ce strajuia insula, a carei zidire hrisoavele o trimit in anul 1300. In jurul ei, case vechi cu o arhitectura orientala, randuite cu vedere inspre superba moschee ce pastra cel mai mare covor persan din Romania, lung de 15 m si cantarind aproape o jumatate de tona. Era darul sultanului Abdul Hamid al II-lea, incredintat cu 35 de ani in urma spre pastrare la Constanta. Traiau aici, intre ape si cer, vreo 500 de oameni, dintre care circa 400, potrivit statisticilor vremii, erau femei. Ca un juramant sfant, transmis din generatie in generatie, toti cei ce au vazut lumina zilei in Ada-Kaleh (numita in vremea dominatiei habsburgice "Carolina"), chiar daca o paraseau efemer, se-ntorceau la matca in asteptarea sfarsitului si a odihnei vesnice langa stramosii lor, in cimitirul presarat cu o paleta larga de arbusti tropicali, dominat de mormantul lui Miskin Baba, celebra prin minunile c