Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicalistii creeaza palpitatii la examenul de bacalaureat

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 25 iunie 2005 ·

Sindicalistii din invatamint ameninta cu protestele, unii chiar cu boicotarea bacalaureatului. Reprezentantii Federatiei "Spiru Haret", ai FSLI si ai Federatiei "Alma Mater" protesteaza astfel impotriva felului in care profesorii sint platiti pentru munca desfasurata in organizarea examenelor nationale: teste si bacalaureat. Concret, sindicalistii din invatamintul universitar sustin ca, fata anul trecut, banii pentru presedintii de comisii, care sint profesori universitari, au scazut la jumatate, in timp ce volumul de munca s-a dublat. "Pentru trei saptamini de activitate, un presedinte de comisie va primi 5,5 milioane de lei. Cutitul a cam ajuns la os. Sintem hotariti sa blocam bacalaureatul", ne-a spus conf.dr. Constantin Amihaesei, liderului sindicatului "Unio" al Universitatii "Al.I.Cuza". La rindul lor, profesorii din preuniversitar care fac parte din comisiile de bacalaureat spun ca vor fi platiti de trei ori mai putin decit anul trecut, iar acest lucru le-a fost adus tirziu la cunostinta. "Vom comunica profesorilor ca s-a schimbat modul de plata pentru membrii comisiilor, iar ei sa decida daca vor sa faca munca pe bani de nimic", a spus Violeta Amariei, presedinte al Aliantei Gh. Asachi", afiliata FSLI. Conducerea ISJ spune ca boicotarea bacalaureatului de catre profesorii desemnati sa faca parte din comisii ar avea consecinte grave. Reprezentantii Ministerului Educatiei nu inteleg de ce sindicalistii protesteaza abia acum impotriva unor reglementari ce dateaza din octombrie 2004, emisa de fosta guvernare. "Ordonanta 88, care stabileste cu cit sint platiti presedintii de comisie a fost emisa in octombrie 2004. Saptamina aceasta, noi doar am prezentat sindicatelor grila de plata. Nu putem sa incalcam o ordonanta si sa platim mai mult. Pina acum nu avem semnale ca vreun profesor universitar ar fi refuzat sa fie presedinte de comisie. Oricum, numarul potentialilo

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 15 minute
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 12 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 2 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 2 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°