Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu va inscrieti la universitati dubioase

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 25 iunie 2005 ·

Tinerii care vor sa urmeze cursurile unei universitati particulare trebuie sa se informeze daca aceasta este acreditata sau autorizata sa functioneze. Cei care iau teapa nu pot fi protejati de stat.

Universitatile, fie ele de stat sau particulare nu vor supravietui, din cauza scaderii demografice si implicit a scaderii numarului de studenti, este de parere Ioan Mihailescu, presedintele Consiliului National de Evaluare si Acreditare Academica (CNEAA).

"Unele universitati particulare vor disparea, ca si unele de stat", spune Ioan Mihailescu. Iar pentru a se mentine pe piata, acestea trebuie sa fie universitati complexe cu mai multe domenii, cu potential mare, cu o baza materiala buna, sa fie atractive din punct de vedere al imaginii publice, pentru ca tanarul, clientul se duce spre o institutie care impune, nu catre una ascunsa intr-un gang de bloc. Nu in ultimul rand universitatile ar trebui sa se asocieze cu alte institutii in formula consortiilor.

METODE. Indiferent catre ce facultate se indreapta, tinerii trebuie sa stie ca sunt facultati care au pierdut autorizatia de functionare provizorie si incearca sa obtina autorizatia sub alt nume. "Este aceeasi Marie cu alta palarie. Dar nu se poate, lucrurile s-au asezat intre timp, nu mai e ca acum 15 ani cand se punea o firma si gata era universitate. Lucrurile sunt mult mai complicate in prezent tinand cont de faptul ca deja universitatile au o oferta care depaseste cererea din partea candidatilor la invatamantul superior", adauga presedintele CNEAA.

CERERE. Cat priveste domeniile cerute pe piata fortei de munca, daca la inceputul anilor ‘90 era o mare cerere in domeniul juridic si in domeniul economic, lucrurile s-au schimbat putin de atunci. Domeniile cele mai solicitate sunt cele privind informatica, tehnologia informarii si comunicarii, multi media si administratia publica, asistenta social

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion: Atrag atenţia contracandidatului meu să oprească tentativele de fraudă sau de creare a unui Maidan împotriva voinţei poporului

News.ro acum 42 minute
Candidatul AUR în turul doi al alegerilor prezidenţiale, George Simion, transmite miercuri un mesaj în care îi atrage atenţia contracandidatului său să oprească tentativele de fraudă sau de creare a unui Maidan împotriva voinţei poporului. ”Atrag at

Victor Ponta: Nu cred că Simion îl va pune pe Călin Georgescu prim-ministru

Mediafax acum o ora
Victor Ponta a spus, la emisiunea „Ai aflat”, de la gândul.ro, că nu crede că Simion îl va numi pe Călin Georgescu prim-ministru dacă liderul AUR ajunge președinte. „Eu nu cred că-l pune pe Călin Georgescu prim-ministru. Hai să vedem, că ne vedem să

VIDEO George Simion și Nicușor Dan, în scurt timp într-o dezbatere electorală la Micutzu

HotNews acum 33 minute
Nicușor Dan și George Simion, candidații din turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2025, vor participa, astăzi, de la ora 17:00, la o dezbatere online găzduită de MCN Podcast, pe canalul oficial de YouTube al comediantului Cosmin Nedelcu „

Wizz Air își extinde operațiunile în Timișoara, adăugând noi rute și o aeronavă suplimentară

Press Alert acum 31 minute
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană din România, continuă să-și extindă prezența în țară prin alocarea unei a treia aeronave la baza sa din Timișoara pentru sezonul de iarnă 2025. Această măsură marchează un total de 40 de aeronave în România și

George Simion, întâlnire cu președintele Poloniei, Andrzej Duda. „Restaurarea democrației”, printre temele de discuție

HotNews acum 3 ore
George Simion s-a întâlnit miercuri cu președintele Poloniei la Varșovia în contextul în care se află de marți în Polonia, când a participat la un miting electoral alături de Karol Nawrocki, candidatul conservator la președinția Poloniei. În anunțul

Ploi și vijelii în 21 de județe din România! Avertisment ANM: ce urgie se abate asupra țării

Cancan acum 3 ore
Aceasă primăvară continuă să ne ia prin surprindere, asta pentru că România se pregătește pentru un nou val de vreme severă! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod galben de ploi, vijelii și descărcări electrice, va

Evaluare Națională clasa a II-a. Miza și rostul examenului

Gandul acum 26 minute
Elevii de clasa a II-a din toată țara au susținut proba de citit din cadrul Evaluării Naționale. Testările s-au desfășurat în limba română și în limba maternă. Rezultatele nu se afișează, nu se comunică și nu se pun în catalog, decât la cererea elev

Mii de conturi false promovează nostalgia comunistă, denunță Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului / Instituția va sesiza CNA

HotNews acum 2 ore
Mii de conturi false care promovează nostalgia comunistă în online au fost identificate de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), anunță miercuri instituția, care precizează că a cerut CNA să

Polonia anunță încercări de interferență străină în campania electorală pentru alegerile prezidențiale

Adevarul acum 31 minute
Polonia a anunţat miercuri că a descoperit o posibilă încercare de interferenţă în campania pentru alegerile prezidenţiale din 18 mai, prin intermediul unor mesaje publicitare pe Facebook ce ar putea fi finanţate din străinătate.

Apel comun a opt mari organizaţii de business pentru ca România să rămână ferm ancorată pe direcţia euro-atlantică: Este esenţial ca deciziile politice să reflecte stabilitate şi coerenţă

News.ro acum o ora
Opt mari organizaţii ale mediului de afaceri din România au lansat, miercuri, un apel comun pentru ca ţara noastră să rămână „ferm ancorată pe direcţia euro-atlantică”. Organizaţiile semnalează „într-o voce comună” „deteriorarea accelerată” a climat

Vremea

București
acum

17°
mie.

7°/19°
joi

8°/23°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

18°
mie.

7°/18°
joi

10°/22°
vin.

7°/11°
sâm.

8°/9°
Constanta
acum

18°
mie.

8°/18°
joi

8°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

4°/17°
joi

9°/17°
vin.

6°/13°
sâm.

6°/15°
Timisoara
acum

19°
mie.

3°/19°
joi

5°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

7°/17°