Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carierele de piatra distrug relieful Dobrogei

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 25 iunie 2005 ·

Autoritatile din judetul Tulcea sunt tot mai ingrijorate in privinta inmultirii carierelor de exploatare a pietrei in nordul Dobrogei. In ultimii ani, pe langa carierele de piatra traditionale din localitatile Macin, Greci si Turcoaia, au aparut alte zeci astfel de exploatari miniere. Conform unor date statistice existente la Prefectura Tulcea, numai in ultimii cinci ani in judetul Tulcea s-au deschis zece mari cariere de exploatare a pietrei de constructii, din care se extrag anual sute de mii de metri cubi de piatra. La o prima analiza, aceasta explozie a carierelor in zona de nord a Dobrogei ar putea fi considerata benefica. S-ar putea spune ca in timp ce exploatarea miniera Altan-Tepe si-a incetat activitatea, intrucat producea pierderi uriase pentru bugetul de stat, activitatea miniera in acest judet a fost reorientata spre alte resurse care au cerere enorma pe piata romaneasca. Este vorba de lucrarile de infrastructura din domeniul transporturilor care consuma munti de piatra. Intre acestea amintim modernizarea soselelor, dar si a porturilor si refacerea malurilor Canalului Sulina. Autoritatile din judetul Tulcea sunt ingrijorate insa din cauza prejudiciilor de mediu care au inceput sa se cuantifice in mai multe zone ale acestui judet. Datorita extragerii masive a blocurilor de piatra, mai multe dealuri din zonele Niculitel, Isaccea, Vacareni, Luncavita, dar si din vecinatatea municipiului Tulcea au disparut peste noapte sau sunt pe punctul de a fi rase in intregime. Respectivele modificari de relief aduc cu ele schimburi majore din punct de vedere al mediului. Ornitologii si botanistii din judetul Tulcea au protestat energic in ultimele luni impotriva aparitiei ca ciupercile dupa ploaie a carierelor de piatra. Ei spun ca impanzirea dealurilor tulcene cu aceste cariere creeaza mari prejudicii habitatelor specifice nordului Dobrogei, iar un numar foarte mare d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz tragic în București! O fetiță de doar doi ani a murit, după ce a căzut de la etajul unui bloc

Ziua Constanta acum 55 minute
Astăzi, 16 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție – Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – au fost sesizați cu privire la un incident petrecut la o adresă din Sectorul 1, unde un copil ar fi căzut de la un etaj superior

Kelemen Hunor: Eu aş creşte TVA-ul, două puncte procentuale / Aş lăsa cota unică 10%, 16% la dividende şi profit

Mediafax acum 18 minute
Întrebat despre discuţiile dintre partide din ultimele zile şi care variante vor rămâne, Kelemen Hunor a spus: „Eu pot să vă spun ce cred eu, nu ce cred alţii, fiindcă mai suntem în discuţii în aceste zile. Eu aş lăsa impozitul cota unică 10%, 16% d

FOTO. Incendiu cu degajări mari de fum la o hală din Galați! A fost emis mesaj RO-Alert

Ziua Constanta acum 14 minute
În această seară, 16 iunie 2025, ISU Galati a fost alertat prin Dispeceratul 112 despre un incendiu cu degajări mari de fum în zona depozitelor din M39, Galați. Intervin in aceste momente Detasamentul de pompieri Galați și Secția de pompieri Galați

Netanyahu afirmă că uciderea liderului suprem al Iranului va „pune capăt conflictului”

Mediafax acum o ora
Netanyahu a refuzat să excludă posibilitatea de a-l viza pe liderul suprem al Iranului, afirmând că „asta nu va escalada conflictul, ci va pune capăt conflictului”, notează AlJazeera. Într-un interviu acordat ABC News, Netanyahu a fost întrebat dire

Scandalul primelor necuvenite de la Romsilva. Ministrul Mediului anunță reorganizarea Regiei

HotNews acum 2 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că ultimele verificări ale Curţii de Conturi la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva au scos la iveală „abateri semnificative şi generalizate”. Astfel, precizează ministrul, este vorba atât de gestionarea

Danemarca îşi întăreşte supravegherea în Marea Nordului şi în Marea Baltică cu două drone maritime autonome

Adevarul acum o ora
Danemarca a testat luni două drone maritime autonome în Marea Baltică și în Marea Nordului, întârindu-şi supravegherea în zonă, după incidentele legate de distrugerea unor cabluri subacvatice de telecomunicaţii.

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 10 ore
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

Rusia își modernizează instalațiile nucleare din apropierea granițelor cu Europa. Ce arată imaginile din satelit

HotNews acum 2 ore
Imagini din satelit arată că Rusia și-a extins și modernizat cel puțin cinci instalații nucleare în apropierea granițelor cu Europa în ultimii ani, a relatat luni postul suedez de televiziune SVT, citând imagini noi obținute de la Planet Labs. Una d

Meta introduce publicitate pe WhatsApp. Cum se va schimba configurația aplicației

HotNews acum 4 ore
Platforma de mesagerie WhatsApp, aparţinând Meta, a anunţat luni introducerea în perioada următoare a unor noi spaţii publicitare, o schimbare importantă pentru această aplicaţie care până în prezent nu a fost afectată de publicitate, transmite AFP,

VIDEO Momentul în care Israelul „atacă televiziunea de stat iraniană”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Canalul de știri israelian i24 a publicat o înregistrare video care pare să arate momentul în care loviturile aeriene lovesc televiziunea de stat iraniană IRIB, în timpul unei transmisii în direct, s

Vremea

București
acum

24°
lun.

16°/30°
mar.

17°/33°
mie.

19°/29°
joi

21°/32°
Iasi
acum

22°
lun.

15°/29°
mar.

17°/27°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

17°/28°
mar.

18°/28°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

12°/29°
mar.

14°/28°
mie.

13°/25°
joi

16°/27°
Timisoara
acum

25°
lun.

14°/32°
mar.

11°/29°
mie.

16°/31°
joi

18°/33°