Cita vreme a fost condus de Dumitru Tinu, un om cu aparenta blajina, Clubul Roman de Presa (inventia lui Tatulici) si-a pastrat, si el, aparenta de neutralitate.
Dumitru Tinu a reusit ca, sub aspectul sau de om cumpatat, sa cumpere pachetul majoritar de la „Adevarul", fara sa se intrebe prea multa lume de unde avea atitia bani si, mai apoi, a reusit sa-l serveasca pe Taher in Consiliul de Administratie al hotelului Marriott, tot asa, fara valuri prea multe. Il ajutau aparentele.
Abia dupa disparitia sa in accident, opinia publica a patruns dincolo de aceste aparente si a aflat ca onorabilul domn Tinu avea o existenta dubla, cu o familie oficiala si alta neoficiala. Moartea sa a lasat multe lucruri incilcite si a tirit redactia in razboiul paternitatii lui Andrei Iucinu: „Pentru familie".
Lupta scurta de succesiune la ziar s-a rezolvat simplu, Cristian Tudor Popescu a spulberat orice concurenta, era preferatul disparutului, purtatorul sau de scut. Succesiunea la Clubul Roman de Presa a subliniat comportamentul de clan al membrilor sai si l-a confirmat, de asemenea, tot pe Cristian Tudor Popescu: „Pentru regulile care ne tin impreuna".
Cind vine un nas tinar, de obicei, vrea sa faca demonstratii de forta, vrea sa arate clar ca nu a fost ales intimplator, ca il recomanda calitatile sale, nu slabiciunea sefului pentru el. Orice cirtitor in front, orice contestatar este pedepsit exemplar. Ierarhiile se reasaza si se osifica imediat dupa aceea. Nou-venitul aduce un suflu nou.
„Cine nu e cu noi e impotriva noastra" e imperativul zilei. In cazul CRP, cei care gresesc fata de sacrosancta persoana a presedintelui, mai ales, sint pusi la zid si mitraliati: „gunoaie", „ipochimeni", „lifuroi rosii", „maimutoi de presa", „canale pestilentiale".
Dupa aceste rafale adresate, atentie!, colegilor de breasla, CRP si
