Cresterile din ultima vreme inregistrate de pretul petrolului, care a ajuns la aproape 60 de dolari barilul, au ingreunat si mai mult factura europeana pentru titei, zguduind puternic economia oricum extrem de fragila a zonei euro.
"Considerat in euro, pretul petrolului a crescut din ianuarie cu aproximativ 60 de procente. Ne aflam, deci, in fata unui adevarat soc'', a comentat un economist al Bancii Americane, citat de AP.
Si, intr-adevar, aceasta crestere poate fi socotita drept un soc daca luam in considerare faptul ca, in raport cu dolarul, cresterea din ianuarie si pana in prezent a pretului la titei se ridica la numai 38 la suta. Singurul efect pozitiv al scaderii monedei europene de la 1,35 dolari, la cat era cotata in prima luna a anului, la 1,20 dolari, cat valoreaza in prezent, e cresterea competitivitatii exportatorilor din zona euro.
''Efectul pozitiv insa nu se va face simtit decat peste cateva luni", au comentat analistii, "pe cand consumatorii resimt imediat cresterea preturilor''.
Ca urmare a cresterii preturilor la petrol, compania aeriana britanica British Airways a anuntat o crestere a preturilor la bilete incepand de astazi. Primul-ministru francez, Dominique de Villepin, a recunoscut, la randul sau, ca pretul petrolului ar putea afecta nefast economia Frantei si ar putea duce la o noua revizuire a ratei de crestere, deja redusa de la 2,5 la 2 la suta. Faptul ca in ultima vreme Banca Centrala a Suediei a scazut rata dobanzii, iar in Marea Britanie se fac presiuni pentru o masura similara, au incurajat sperantele ca Banca Centrala Europeana (BCE) ar putea renunta la politica sa intransigenta legata de acest subiect.
Oricum, analistii au remarcat deja o schimbare de ton dinspre BCE, care nu mai exclude posibilitatea scaderii ratelor. Pentru o astfel de decizie se astepta insa publicarea indicilor de crestere ai zonei