Traian Basescu ne-a lasat cu gura cascata atunci cand a izbucnit in plans, ditamai marinarul, in momentul retragerii lui Theodor Stolojan din cursa prezidentiala. Plangea ca un prunc in fata pierderii apocaliptice a primului avion cu motor din viata sa.
Cel pentru care plangea nici nu clintea. Persoanele care se aflau de fata, socate de imprejurarea ce le-a fost dat s-o traiasca, nici nu respirau. Doar Basescu isi vedea de plansul lui devenit legendar.
De-atunci a trecut mult timp peste noi. Am trait campania electorala, am mers la vot, am votat, am sperat, de jumatate de an avem o alta putere politica. Revolutia portocalie isi are prozelitii ei, chiar si acum, dupa ce emotia s-a mai stins si dupa ce alte nuante ne invaluie viata: albastru-violet, precum situatia.
Ceva a mai ramas, totusi, din elanul revolutionar al acelor zile de campanie, pline de reprosuri, asigurari, scenarii, strategii. A ramas dorinta celui care plangea - Dumnezeu stie de ce! - de a-si proteja imaginea.
Presedintele, caci despre el este vorba, are mare grija de el. Se respecta. Vrea sa fie si respectat, dar, in primul rand, isi acorda siesi o doza mare de incredere.
Vezi rezolvarea crizei ostaticilor. La care a fost vioara intai din prima si pana in ultima zi. Vezi inundatiile. In rezolvarea carora s-a implicat, apostrofandu-l pe premier pentru suficienta. Vezi chiar cazul consilierei sale, Elena Udrea, pe care multi si-ar dori-o zburata de la Cotroceni numai pentru ca li se pare ca nu cadreaza cu functia.
In fond, oricine are dreptul sa decida, fie ca e presedinte de tara sau de scara de bloc, pe cine tine prin preajma.
Si mai vedem acum, in aceste zile, ce s-a intamplat cu mandria lui Traian Basescu in momentul cand i s-au adus dovezi irefutabile ca sotul uneia dintre consilierele sale prezidentiale se ascunde d
