Carpo are mari sanse sa joace la Turneul Final Orasul francez Lunel a fost la finele saptamanii trecute gazda unei importante intreceri de rugby in sapte, contand pentru calificarea la Turneul Final al Circuitului European Fira-AER. Dupa disputarea a sase partide intr-un interval de numai 48 de ore, reprezentativa Romaniei s-a situat pe locul patru in clasamentul general, pastrand sanse reale in ceea ce priveste accederea in turneul final, care va avea loc in perioada 17-18 iulie la Moscova. Din formatia tricolora a facut parte si constanteanul Daniel Carpo, jucator de mare valoare, care la numai 20 de ani este capitanul echipei RC Farul. Sambata, in primul meci al grupei 1, Romania s-a impus cu 26-17 in fata Olandei, un adversar incomod care are de asemenea ca obiectiv, calificarea in ultima faza a circuitului. Tot in prima zi, Carpo, Cimpoias si compania au obtinut alte doua victorii (38-0 cu Armenia si 33-0 cu Luxemburg) dar a inregistrat si un esec, 5-29 cu Italia. A doua zi, in semifinale, tricolorii au pierdut in fata Frantei, rezultatul final inregistrat pe tabela fiind 28-7, in favoarea reprezentativei "cocosului galic". In ultimul meci al turneului din Hexagon, Romania a intalnit din nou Italia, intr-un meci contand pentru locurile 3-4. Rugbystii din "cizma" au invins din nou, de aceasta data cu scorul de 24-7. Tricolorii au acumulat zece puncte in sase partide si pastreaza inca sanse mari privind calificarea. Pentru a ajunge insa la turneul final al Circuitului European Fira - AER, ei trebuie sa mai depaseasca un obstacol extrem de dificil. Astfel, in perioada 2-3 iulie, Romania va participa la un nou turneu, de aceasta data organizat in localitatea georgiana Batumi. Printre posibilii sai adversari se numara Rusia, Ucraina, Moldova, Olanda, Israel, Bulgaria, Armenia, Azerbaijan si bineinteles, echipa gazda, Georgia. Daca va acumula cel putin alte zece