August - luna de fiere a lui Nastase Liberalii si democratii au stabilit ieri, intr-o sedinta a Consiliului de Conducere, sa convoace, in luna august, Senatul si Camera Deputatilor intr-o sesiune extraordinara pentru schimbarea presedintilor celor doua Camere. Comisiile de regulament ar urma sa lucreze in vacanta parlamentara pentru a modifica regulamentele celor doua Camere in asa fel incat schimbarea sa fie posibila. Totusi, liberalii si democratii nu au reusit, se pare, sa obtina inca mult-doritul accept al PC si UDMR pentru schimbarea presedintilor celor doua Camere. "Vom discuta intr-o sedinta viitoare a Consiliului Coalitiei", a dat ieri asigurari purtatorul de cuvant al PNL, Eugen Nicolaescu. Pe de alta parte, PNL si PD au discutat despre modificarea, in cursul acestei saptamani, a legii administratiei publice locale. Principala modificare negociata se refera la modalitatea de inlocuirea a presedintilor Consiliilor Judetene. In prezent, acestia pot fi inlocuiti cu votul a doua treimi din voturile consilierilor judeteni. Insa aliatii doresc ca ei sa poata fi schimbati cu votul a jumatate plus unu din consilierii judeteni. In acest fel, Alianta ar urma sa castige sefia a 11 din cele 19 consilii judetene conduse in prezent de PSD. Este vorba de Bacau, Bistrita-Nasaud, Botosani, Dolj, Ialomita, Iasi, Ilfov, Neamt, Salaj, Suceava, Teleorman. PSD ar putea pastra doar judetele unde majoritatea presedintilor este extrem de larga - de exemplu Vrancea. August - luna de fiere a lui Nastase Liberalii si democratii au stabilit ieri, intr-o sedinta a Consiliului de Conducere, sa convoace, in luna august, Senatul si Camera Deputatilor intr-o sesiune extraordinara pentru schimbarea presedintilor celor doua Camere. Comisiile de regulament ar urma sa lucreze in vacanta parlamentara pentru a modifica regulamentele celor doua Camere in asa fel incat schimbarea sa fie posibila.