Dacă i s-ar fi adeverit ceea ce semăna a splendidă premoniţie: ,Judecînd după dragostea mea pentru cai, pentru mare (...) / se pare că aş fi sortit longevităţii", A. E. Baconsky ar fi împlinit, la 16 iunie, 80 de ani. Piere însă într-un teribil Martie fals, urmînd un cu totul alt tipar karmic, la fel de bine conturat în nevoia limpezirilor de sine: ,Semnele stelelor spun că aşa mi-a fost dat / n-am să mai plec din această cetate. / Cîndva veţi da numele meu unui plop - şi o părere de rău / după trista risipă a anilor mei vă va prinde". A. E. Baconsky se naşte dincolo de Prut, în judeţul Hotin, dar se împlineşte ca om şi ca poet în Clujul studenţiei şi al primelor camaraderii literare, mai ales după ce, la nici 29 de ani, devine redactor-şef al revistei Steaua. De atunci dăinuie în scrierile sale obsesia turnului gotic şi, la fel ca I. D. Sîrbu, va purta nostalgic permanenţa unui ţinut sufletesc septentrional. Începuturile îi stau sub semnul jurnalisticii. ,Vreme de şapte ani - scrie Al. Piru în Poezia românească contemporană - poetul a compus reportaje, mici povestiri, ode". După o îngroşare de voce în unele versificări ocazionale, pentru tînărul aspirant la graţia cuvîntului adevărata carieră lirică începe abia în 1957, cu pastelurile din Dincolo de iarnă, dar încă mai răspicat cu volumul Fluxul memoriei. Titlul acesta este reluat, emblematic, şi pe coperta din 1967, închizînd rotund deceniul confirmării. Sentimental lucid din speţa lui Şt. Aug. Doinaş, are în comun cu colegul de generaţie talentul de traducător şi, implicit, statutul de ,ucenic la clasici", dar şi ,zăbala" pusă expansivităţii scăpate de sub controlul civilităţii culturale, temeinic inculcată prin cizelări succesive. Renunţă treptat la stilul exuberant din Cîntece de zi şi de noapte (1954), din care răzbat uneori prospeţimi melodioase de tip Esenin: ,Ai! Cum trece vremea prin pădure,/ Î