Sediul Federatiei Internationale de Automobilism (FIA), aflat in Place de la Concorde din Paris, va fi astazi centrul atentiei. Cele sapte echipe care au boicotat Grand Prix-ul SUA - BAR Honda, Renault, Williams BMW, McLaren Mercedes, Sauber Petronas, Red Bull Racing, Toyota - vor fi audiate de forul mondial cu privire la scandalul iscat la Indianapolis.
Desi nimic nu va fi clar pana la finalul sedintei, presedintele FIA, Max Mosley, a lasat sa se inteleaga ca orice este posibil. "Pot sa primeasca o amenda serioasa - se vorbeste chiar de 2,5 milioane euro pentru fiecare echipa -, se poate acorda o suspendare, dar si numai un ultim avertisment", a spus Mosley.
Pe de alta parte, reprezentantii celor sapte echipe s-au reunit ieri pentru a pune la punct un plan de actiune comun, astfel incat revolta sa aiba succes.
Desi echipa sa a fost una din beneficiarele boicotului, Paul Stoddart - patronul team-ului Minardi - a declarat ca exista posibilitatea unui actiuni similare duminica, la Grand Prix-ul Frantei, de data aceasta urmand a participa toate cele zece grupari.
Sediul Federatiei Internationale de Automobilism (FIA), aflat in Place de la Concorde din Paris, va fi astazi centrul atentiei. Cele sapte echipe care au boicotat Grand Prix-ul SUA - BAR Honda, Renault, Williams BMW, McLaren Mercedes, Sauber Petronas, Red Bull Racing, Toyota - vor fi audiate de forul mondial cu privire la scandalul iscat la Indianapolis.
Desi nimic nu va fi clar pana la finalul sedintei, presedintele FIA, Max Mosley, a lasat sa se inteleaga ca orice este posibil. "Pot sa primeasca o amenda serioasa - se vorbeste chiar de 2,5 milioane euro pentru fiecare echipa -, se poate acorda o suspendare, dar si numai un ultim avertisment", a spus Mosley.
Pe de alta parte, reprezentantii celor sapte echipe s-au reunit ieri pentru a pune la pun