La mai bine de cincisprezece ani de la moartea savantului Ioan Petru Culianu, ancheta privind mobilul crimei şi autorii oribilului asasinat pare definitiv împotmolită. Nici unul dintre presupusele fapte susceptibile să ducă la crimă, enunţate de Ted Anton în cartea sa Eros, magie şi asasinarea profesorului Culianu nu se impune cu precizia evidenţei, dar nici nu poate fi definitiv scos din discuţie. Moartea profesorului Culianu, petrecută în miezul zilei, la etajele superioare ale unei insituţii publice intens populate (Universitatea din Chicago), are toate şansele să rămînă una dintre marile enigme nedezlegate ale perioadei de după căderea comunismului.

Este imposibil să (re)citeşti publicistica lui Ioan Petru Culianu din ultimul an de viaţă, fără să fii tentat să cauţi, în sau printre rînduri, posibile semne ale iminentului asasinat. Pentru că principalele ipoteze demne de luat în considerare (asasinarea sa de către agenţi ai fostei Securităţi sau de către vechii legionari stabiliţi în Statele Unite după cel de-al doilea război mondial) ar putea fi motivate (şi) prin eventuale reacţii de forţă la aceste texte de mare virulenţă. Fireşte, nu este cazul să ne facem iluzii. În cei cincisprezece ani trecuţi de la asasinarea profesorului, toate aceste texte au fost întoarse pe toate feţele şi a devenit limpede că ele nu mai pot oferi mari revelaţii în dezlegarea enigmei. Nimeni nu este atît de naiv încît să îşi imagineze că, acolo unde a eşuat FBI-ul, ar putea reuşi vreun comentator literar. Tentaţia însă rămîne. De aceea, publicarea unei noi ediţii (adăugite) a scrierilor politice ale lui Ioan Petru Culianu este binevenită.

Păcatul împotriva spiritului conţine, în actuala ediţie (prima a apărut la Editura Nemira, în anul 1999), două texte suplimentare, articolul Ofensa rasistă (din anul 1985) şi interviul acordat lui Mauro Martini, Saddam ş