Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tragicul eveniment, si mai de neexplicat

Publicat in Romania Libera, miercuri 29 iunie 2005 ·

In loc sa faca lumina in ancheta "Lotului Exorcist", expertiza profesorilor universitari de la Spitalul Universitar de Psihiatrie Socola Iasi lasa totul intr-o ceata groasa. Acuzati de Centrul de Resurse Juridice ca maicuta Irina Cornici nu ar fi avut un sfarsit tragic si nici nu ar fi fost supusa unor practici medievale la Manastirea Tanacu daca nu ar fi fost externata prematur din Spitalul Judetean Vaslui, conducerea unitatii vasluiene a ripostat, solicitand expertiza universitarilor de la Socola. Universitarii nu au stabilit vreo culpa medicala, hotarand ca sistemul sanitar precar este vinovat de incompetenta medicilor. "S-au vehiculat multe acuzatii, s-au facut multe speculatii, dar numai o comisie de specialitate se poate pronunta asupra modului in care a fost ingrijita si externata Irina Cornici. Nu pot sa spun decat faptul ca mi se pare firesc ca, in conditiile in care la Spitalul Judetean Vaslui nu exista decat doi medici, dintre care unul aproape permanent bolnav, internarile sa fie facute de neurologii care fac de garda. De asemenea, nu se pune problema de culpa daca pe timpul spitalizarii pacienta a primit un tratament corespunzator diagnosticului, iar externarea a fost facuta la cerere, sub semnatura", a precizat directorul interimar al DSP Vaslui, dr. Nicolae Pacuraru. Centrul de Resurse Juridice acuza ca tocmai iresponsabilitatea personalului medical - care, la cererea maicutelor de la Tanacu, a externat-o pe Irina Cornici pentru ingrijiri in mediul bisericesc - a dus la vatamarea corporala grava si, in final, la moartea pacientei Sectiei de Psihiatrie a Spitalului Judetean Vaslui. Expertii judiciari au imputat medicilor ca nu au uzat de dreptul legal de a recurge la "internarea nevoluntara" a pacientei, mai ales ca aceasta a fost adusa la spital legata cu sfoara de maini si de picioare, fapt care arata clar ca la manastire este supusa unor torturi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 3 ore
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

Vasile Blaga, despre o variantă de guvernare pe care insistă PSD: „Trebuie să fii fraier s-o faci a doua oară”

HotNews acum o ora
Varianta unei rocade a premierilor, pe modelul Ciucă-Ciolacu, așa cum propune PSD, nu ar trebui luată în calcul, consideră senatorul PNL Vasile Blaga. El spune că președintele Nicușor Dan trebuie să își asume desemnarea unui premier, în contextul în

Ploi, caniculă și diferențe bruște de temperatură. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

HotNews acum o ora
Vremea va fi oscilantă în următoarele două săptămâni, cu episoade de caniculă urmate de o răcire a vremii care va aduce ploi în mare parte din țară, potrivit prognozei emise de meteorologi pentru intervalujl 16-29 iunie. Vremea în Banat Până în data

Mircea Rednic se întoarce pe banca tehnică a lui Standard Liège

Mediafax acum o ora
În vârstă de 63 de ani, Rednic revine astfel la clubul belgian unde a evoluat ca jucător între 1991 și 1996 și echipă pe care a mai antrenat-o în trecut, inclusiv în sezonul 2012-2013, când a reușit o calificare în cupele europene. Fost internaționa

Nicuşor Dan a promulgat patru legi privind fondurile europene şi transportul rutier de mărfuri

BusinessMagazin acum 55 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat luni patru decrete de promulgare a unor legi care vizează gestionarea fondurilor europene pentru agricultură şi modernizarea sistemului de monitorizare a transporturilor rutiere de bunuri.

TAROM prelungeşte suspendarea temporară a zborurilor către Tel Aviv, Amman și Beirut

Gandul acum 2 ore
TAROM a anunţat că prelungeşte suspendarea temporară a zborurilor către Tel Aviv, Amman și Beirut, în contextul situației tensionate din zonă. Compania prelungeşte suspendarea zborurilor comerciale către Tel Aviv până pe 23 iunie, inclusiv, cu tot c

MAE, despre situaţia cetăţenilor români blocaţi în Israel şi Iran: Avem în jur de 385 de solicitări pe care le urmărim

News.ro acum 17 minute
Secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Orientul Mijlociu si Africa, Clara Staicu, a prezentat luni, situaţia cetăţenilor români aflaţi în Statul Israel şi în teritoriul Republicii Islamice Iran, în contextul celor mai recente evoluţii ale situa

CFR Călători spune că nu își va opri activitatea și nici nu intră în faliment, însă cere compensație mai mare de la stat. Care este pericolul

HotNews acum 59 minute
CFR Călători neagă informațiile apărute în spațiul public cum că ar fi în pericol de faliment sau de a opri activitatea. Compania feroviară de stat reclamă însă nivelul compensației primite de la stat și diminuarea veniturilor prognozate pentru anul

Ministrul Bogdan Ivan, în vizită inopinată pe şantierul de la Praid / A cerut transparentizarea totală a graficului zilnic de lucrări

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a efectuat, luni dimineaţa, o vizită pe şantierul lucrărilor care se desfăşoară la Praid şi a declarat că a cerut transparentizarea graficului zilnic de lucrări şi c

Israelul a folosit pentru prima dată sistemul Barak Magen de apărare antiaeriană de pe mare pentru a doborî drone iraniene

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Marina militară israeliană a afirmat luni că a folosit pentru prima dată un sistem de apărare antiaeriană de pe mare pentru a doborî drone iraniene, informează agenția de știri dpa, citată de Agerpre

Vremea

București
acum

29°
lun.

16°/30°
mar.

19°/30°
mie.

19°/29°
joi

20°/31°
Iasi
acum

27°
lun.

15°/30°
mar.

16°/25°
mie.

14°/25°
joi

16°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

19°/26°
mie.

19°/24°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

12°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/25°
joi

15°/27°
Timisoara
acum

31°
lun.

14°/32°
mar.

14°/29°
mie.

16°/30°
joi

18°/33°