Licitatie pentru plasarea a 491 milioane de euro
Eurobligatiuni. Primaria Capitalei va organiza astazi o licitatie pentru desemnarea bancilor unde va fi depozitata suma de 491 de milioane de euro obtinuta din emisiunea de euroobligatiuni. Banii au intrat inca de saptamana trecuta in contul municipalitatii deschis la ABN Amro Bank Romania. Primarul general, Adriean Videanu, a declarat ca, in toamna, municipalitatea va lansa pe piata interna o emisiune de obligatiuni in lei, iar banii obtinuti vor fi folositi pentru optimizarea managementului datoriilor pe care le are primaria.
Statul va finanta consolidarea blocurilor cu bulina
Decizie. Toate cheltuielile pentru consolidarea blocurilor de locuinte cu risc seismic ridicat vor fi asigurate cu fonduri bugetare, a declarat ieri ministrul delegat pentru lucrari publice si amenajarea teritoriului, Laszlo Borbely. Oficialul a spus ca, in prezent, pentru cei cu venituri reduse se acorda credite cu dobanda zero, motiv pentru care legislatia actuala va fi modificata pentru a face si mai accesibila consolidarea cladirilor. Borbely a precizat ca, anul acesta, in Capitala vor fi refacute sase-sapte cladiri cu risc seismic ridicat, din totalul de peste 100 de imobile aflate in pericol.
Mantale, nemultumita de primarii de sector
Critici. Prefectul Capitalei, Mioara Mantale, i-a criticat ieri pe edilii de sector pentru faptul ca nu colaboreaza cu institutiile implicate in prevenirea si gestionarea cutremurelor si a altor situatii de urgenta.
Prefectul a spus ca primarii nu se prezinta in comitetele operative si nu fac raportari trimestriale ale activitatii lor, asa cum s-a stabilit in cadrul acestui comitet. Mantale s-a plans ca institutia pe care o conduce trebuie sa gestioneze un buget care nu exista, asa cum nu exista nici un inventar al investitiilor facute la nivel de sectoare. ?Nu