După ce am scăpat cu chiu şi vai de "cinstitul şi săracul" ţării, am zis că, odată cu venirea la putere a mai modernilor politicieni, vom scăpa şi de eticheta de "rupţi în fund", cu care obişnuia Ion Iliescu să ne plimbe prin lume. Am scăpat de burţile, cheliile şi unsureala pesedistă şi am dat peste ştaiful liberalo-democrato-conservator. Sunt mai frumoşi şi mai bine ambalaţi, dar adierea de Gucci a lor nu este mai puternică decât duhoarea uleiului reîncins de zeci de ori, care se adună prin preajma geamurilor de la bucătăriile din toată ţara. Vorbesc cu multă lejeritate limbile străine, fără să se încurce în vreo "situeişăn". Şi totuşi, parcă ceva lipseşte în tot acest decor idilic, al poporului care a reuşit să-şi schimbe o idee imaginea, prin cei care acum se află la putere. De fapt, îi lipseşte propria imagine. Până şi singura caracteristică de care mai făceam uz, ospitalitatea, s-a cam dus pe apa sâmbetei. Şi nici nu ştiu dacă era o calitate generală sau doar ne plăcea nouă să credem asta.
Noi învăţăm de la cei care ne conduc şi, din păcate, nu putem decât să aspirăm cu oftică la costumele lor Armani, la vilele şi tot luxul lor. Este mult prea mare prăpastia între clasele sociale, iar asta stârneşte ură pornită din invidie. Fiecare dintre noi se regăseşte într-un personaj real sau imaginar, fiecare vrem să fim altceva, măcar în anumite privinţe. Modelele care ne sunt cele mai apropiate sunt cele politice, deoarece am devenit nişte "homo politicus", după câtă informaţie se îndeasă în creierele noastre. Sigur că mulţi dintre bărbaţi privesc cu invidie către unul ca Tăriceanu, care are nu doar bani, dar şi femei frumoase. Sigur că multe femei admiră nonşalanţa unor politiciene, cu toate că nu şi-ar dori să treacă prin chinurile Monicăi Macovei, de exemplu. Deoarece să fii o consilieră de talia Elenei Udrea nu-i chiar aşa de greu, dacă natura te-a