Sute de vieti omenesti si 1,7 miliarde de lei, bani socotiti la valoarea de acum mai bine de 50 de ani, au facut posibila constructia barajului de la Bicaz. Munca, geniu, rigoare, dar si vieti curmate, oameni care au fost nevoiti sa renunte la gospodariile lor si sa se mute, cu tot cu ramasitele inaintasilor. Cititi povestea celui mai mare lac artificial, amenajat pe raurile interioare din Romania! Munca, geniu, rigoare, bani, sudoare, drame, vieti curmate si, intr-un final, o bijuterie tehnica; la asta se poate rezuma, in doar cateva cuvinte, povestea barajului si a hidrocentralei de la Bicaz. Sute de vieti omenesti si 1,7 miliarde de lei, bani socotiti la valoarea de acum mai bine de 50 de ani, au facut posibila electrificarea zonei Bicaz.
Visul eminentului profesor Dimitrie Leonida, construirea unui baraj pe Bistrita, a prins viata o data cu aprobarea finantarii punerii in practica a lucrarii sale de doctorat in cadrul primului plan de electrificare a tarii. Anii â59-â60 au consemnat debutul unor investitii si lucrari de o amploare cum Romania nu mai cunoscuse.
IDEEA REVOLUTIONARA. Mii de detinuti (majoritatea lor, in primii ani de santier, politici), militari in termen si brigadieri (oameni necajiti, animati doar de patriotism si de saracie, dispusi sa munceasca din greu pentru masa si casa, care cantau "Cu cazmaua si lopata/ O sa dam santierul gata") au fost dislocati in zona care astazi gazduieste prima amenajare hidroenergetica a Romaniei moderne. Atat de indrazneata, surprinzatoare si revolutionara a fost, la momentul respectiv, ideea geniului Leonida, incat, atunci cand stramutarile necesare construirii barajului erau in toi, localnicii mai sceptici anuntau in gura mare ca sunt gata sa bea dintr-un foc toata apa care va curge pe locul actualului baraj.
OFITERI SI DETINUTI POLITICI. Inceputul a fost ridicarea din temelii a fabricii
