Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Divort in Alianta

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 30 iunie 2005 ·

Istoria se repeta. Dupa nici un an de guvernare CDR-PD-UDMR, Traian Basescu si-a dat demisia din functia de ministru al transporturilor, fiind urmat de colegii sai democrati din cabinetul Ciorbea. Asta dupa un imens val de entuziasm ce a cuprins aproape intreaga presa romaneasca, societatea civila si mediile politice internationale, care salutau la unison debarasarea Romaniei de "neocomunisti". Detronarea fostului lider sindical din fruntea executivului nu era insa suficienta. Trebuia numit un premier cu acte de taranist care sa execute comenzile democratilor. Acesta era Radu Vasile. Rasplata sa a fost un post de senator pe listele Partidului Democrat la alegerile din 2000. Taranistii, desi erau constienti de inceperea unui declin dezastruos, n-au avut taria de a se debarasa de toti democratii din structurile de conducere de la nivel central si local si de a organiza alegeri anticipate, de frica pierderii ciolanului la care nesperat ajunsesera cu un an inainte. La final de mandat lovitura de gratie le-a aplicat-o maestrul Valeriu Stoica, care a decis ca PNL sa iasa din Conventia Democrata, participand pe liste separate la generalele din 2000, cu candidat propriu, in persoana lui Teodor Stolojan, la Presedintia Romaniei. PD si PNL au intrat in parlament, in timp ce PNTCD, cu toate consecintele unei guvernari dezastruoase in spate, a fost aspru sanctionat de electorat, ajungand partid de buzunar, extraparlamentar.

Dupa castigarea Primariei Capitalei in 2000, Basescu a maturat tot ce i-a stat in cale, Petre Roman, Mircea Geoana, Teodor Stolojan si Adrian Nastase fiind, in ordine cronologica, principalii sai invinsi. Fire conflictuala, actualul presedinte al tarii a ridicat propriul partid la o cota de peste 30 la suta din intentia de vot a electoratului, iar in plan extern l-a pozitionat sub aripa celui mai puternic partid european, cel Popular, ridiculizand

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Județul Botoșani, sub alertă Cod Galben. Se anunță ploi torențiale, fulgere și grindină

Botosani News acum 2 ore
Județul Botoșani intră sub alertă Cod Galben, joi, de la ora 11.00 până vineri la ora 09.00, potrivit Severe Wheather Alert – România. În intervalul menționat, în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei, sudul Crișanei și în nord

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 3 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Pericol de inundaţii în 33 de judeţe

Mediafax acum 36 minute
Alerta vizează, de joi, ora 12.00, până vineri, ora 12.00, bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Someş, Mureş, Bega, Desnăţui, Jiu, Olt, Călmăţui, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut şi râurile din Dobrogea. Hidrologii anunţă scurgeri importante pe versanţi, t

ANM Cod galben de temperaturi ridicate în județele Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben de temperaturi ridicate, disconfort termic ridicat în Dobrogea. Potrivit meteorologilor, în intervalul 13 iunie, ora 17 – 14 iunie, ora 6, în zona continentală a Dobrogei se vor înregistra te

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

Înălțarea Domnului, sărbătoare MARE pentru creștinii ortodocși. Ce să nu faci niciodată în această zi

Gandul acum o ora
Înălțarea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători de peste an. Înălțarea Domnului cade întotdeauna la 40 de zile după Înviere, neavând dată fixă. Sărbătoarea Înălțării Domnului va cădea întotdeauna într-o zi de joi. Înălțarea Domnulu

Adrian Despot, mesaj pentru Babasha: Te invidiez că nu am fost eu în locul tău, să mă scald în oceanul ăla de ipocrizie

HotNews acum 5 ore
Solistul trupei de rock Vița de Vie, Adrian Despot, l-a felicitat pe Babasha pentru că a făcut față valului de huiduieli de pe Arena Națională în momentul în care a fost chemat de Chris Martin să cânte la concertul Coldplay de la București. Adrian D

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 4 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Tren direct București – Istanbul. Cât costă călătoria care durează 20 de ore

Ziare.com acum 2 ore
Începând cu 14 iunie și până pe 14 octombrie 2024, va funcționa zilnic legătura directă de la București către Istanbul / Halkali, Varna, Sofia și retur. Biletele spre/dinspre aceste destinații sunt deja puse în vânzare, iar călătoria durează aproxim

Vremea

București
acum

29°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

22°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°