Catalin Sturza: La inceputul lui 2004, regizorul de duminica Mel Gibson a tinut cu tot dinadinsul sa ne arate cum a fost rastignit Hristos: batai barbare, singe pe pereti, efecte speciale gen Rocky si interminabile sedinte de machiaj, plus bietul James Caviezel inghetat si cu un umar dislocat. Totul pentru a demonstra ca naturalismul poate exalta pasiunea religioasa. La sfirsitul aceluiasi an, regizorul german Oliver Hirschbiegel a hotarit, probabil, ca nu e corect ca „baietii buni“ sa adune, singuri, tot caimacul publicitatii, asa ca l-a chemat in scena pe cel mai renumit antihrist: Adolf Hitler.
- Biografie sau istorie?
Ultimele zile ale lui Hitler, nominalizat in 2005 la Oscarul pentru cel mai bun film strain, e una dintre multele pelicule de inspiratie biografica ale anului trecut. L-am vazut pe Howard Hughes zburind pe deasupra cuibului de miliardari al Hollywood-ului in filmul lui Scorsese Aviatorul, si l-am urmarit pe Ray Charles cintind rhythm &blues pentru a descinta droguri si femei in Ray al lui Taylor Hackford. Ne-am minunat de frumusetea decorurilor si, mai ales, a muzicii care-l insoteste pe Che Guevara de-a lungul Americii de Sud in pelicula lui Walter Salles Jurnal de calatorie, si am cascat la firavele crize de nebunie ale pictorului Amedeo Modigliani in Modigliani-ul lui Mick Davis. In plus, am luptat eroic, alaturi de Alexandru cel Mare, impotriva micilor complexe oedipiene, in Alexandru al lui Oliver Stone.
Ce au toate aceste personaje in comun? Sint o adunatura de celebritati si de nebuni (daca intrunesc ambele conditii, cu atit mai bine!) detinatori/oare de „povesti adevarate“ care au adus, toate, succes de box office si, partial, de critica unor regizori mai mult sau mai putin celebri si nebuni. Daca au facut si putina vilva, vexind, aici un puritan, acolo o comunitate etnica, se cheama ca misiunea filmelor a f
