Doamne, ce bine e sa fi puternic! Si netemator. Ce bine e sa-nfricosezi, sa pui la respect, sa ti se stie de frica. Sa fi mare si tare. Ca Statele Unite, bunaoara. Puternice si invincibile. Jandarmul planetei si mai marii lumii, ca odinioara romanii, dar mult mai mari ca acei stapani, caci pentru ei lumea era doar Europa, putin din Asia si oleaca de Africa.
Ce diferenta intre presedintele unei tari minuscule si neputincioase, ca Belize, si liderul invincibilei SUA, desi, la ONU, bunaoara, statele si sefii de stat sunt... deopotriva! Dar, oare, invincibilii stapani ai lumii sunt netematori? Dupa ce si-au dovedit vulnerabilitatea (ce, microbii tin cont de ranguri, bogatie, renume!), americanii au inceput sa se teama. Cand se cutremura de spaima USA, dardaie si NATO si se frisoneaza planeta. Asa se face ca acel 11 septembrie 2001 a avut efect de tsunami, rostogolindu-si unda de-nspaimantare peste tot, ba mai mult, determinand replici dintre cele mai necugetate, reactii punitiv-preventive, cu victime colaterale nevinovate (soldatii americani si civili irakieni, de pilda), comportamente belicos-beligene incredibile, aproape instinctuale, asemanatoare cu manifestarile leului ranit. Orgoliul invincibililor, cand e lezat de vulnerabilitatea data tocmai de acel orgoliu, de acea infatuare a liderului, determina repercusiuni neasteptate, incredibile, cu amploare potrivit dimensiunilor si sistemului comensurator al celui mai tare. De aceea imi revizuiesc zisa : Doamne, ce bine e sa nu fi puternic! Si temator. Ce bine e sa sti de frica, inclusiv de infricosatoarea judecata de apoi!
P.S. - In toi de mai, m-am intretinut la Bucuresti, de la egal la egal, cu Bill Clinton, la lansarea cartii lui (Viata mea) pe care mi-a oferit-o cu autograf si strangere de mana pentru police-writer-ul ce eram. Mi s-a parut putin complexat, dar l-am inteles, asa e la debutul editorial. Nici
