- Diverse - nr. 127 / 30 Iunie, 2005 sustine domnul Ionel Pui, sef Sectie colectare-prelucrare deseuri la SC REMAT Mures SA - De colectarea unor deseuri, este usor de constat, se ocupa unii semeni de ai nostri, de obicei de etnie rroma, care, dotati cu carucioare sau chiar cu carute trase de cai, aduna deseurile de fier sau hartie, mai ales din tomberoanele de gunoi. In paralel, au aparut numeroase centre de colectare a deseurilor, asa ca s-au inmultit si "colectionarii". Este importanta actiunea de colectare a deseurilor? - Nu incape nici o indoiala ca este nevoie de activitatea de colectare si reciclare a deseurilor, intr-un fel gradul de colectare demonstreaza spiritul nostru gospodaresc. Deseuri se produc atat in gospodariile individuale, fie ca vorbim de apartamentele din blocuri sau casele individuale de locuit, cat si la societatile comerciale. Toate aceste deseuri trebuie colectate pentru a ajunge in puncte specializate, deoarece aceste materiale pot fi reciclate, scutind, astfel, de multe ori, exploatarea irationala a materiei prime. Din pacate, la noi in tara, oamenii inca n-au ajuns la un stadiu de constientizare care sa-i determine sa colecteze deseurile separat, gunoiul menajer in pungi de plastic, intr-un loc, hartia, cartoanele si plasticul in containere specializate, asa ca activitatea celor care strang deseurilor o apreciez ca fiind benefica. - In ce consta activitatea Sectiei pe care o conduceti? - Activitatea noastra se desfasoara pe trei domenii. Primul domeniu este axat pe colectarea deseurilor metalice, vorbim de fier si fonta, pe care le colectam atat de la populatie, cat si de la intreprinzatori. Mentionez ca deseurile de neferoase pot fi colectate si predate noua doar de catre societati comerciale. Colectam, de asemenea, deseurile de hartie, cartoane si din randul maselor plastice, momentan, doar navetele pentru sticle. La aceast