Dezbaterea motiunii de saptamana trecuta a fost una dintre cele mai interesante din ultimii 15 ani. A aratat ca Mircea Geoana nu va deveni arhitectul unei noi infatisari a PSD. Ca mostenitorii comunistilor nu se vor transforma intr-un partid angajat in favoarea pluralismului economic si politic, asa cum o facusera mostenitorii generalului Franco imediat dupa moartea dictatorului spaniol, in 1975.
Atunci, alaturi de noul Rege al Spaniei, Juan Carlos, statea Adolfo Suarez, tanar birocrat demn de incredere, provenit din interiorul regimului franchist si care s-a dovedit a fi groparul acestuia. Fusese guvernatorul unei provincii si seful unei televiziuni.
Stia unde erau parghiile puterii si le-a scos din functiune una cate una, convingandu-i pe dinozaurii regimului militar ca era vorba doar de o curatenie fara amploare.
In urma cu 30 de ani, nimeni nu acorda multe sanse reformatorilor spanioli. UE era inca departe, iar imaginea Spaniei era una a dictatorilor militari, a loviturilor de stat si a constitutiilor cu viata scurta. Prin contrast, UE e foarte implicata in Romania zilelor noastre.
Calitatea implicarii sale nu a fost foarte buna, dar este vorba de unul dintre cele mai inspirate momente ale Bruxelles-ului. Jonathan Scheele, oficialul rabdator care administreaza magazinul UE din Bucuresti de pe Str.
Jules Michelet, are un nou boss, Olli Rehn, care vrea ceva reforme adevarate, nu lozinci dragute! In domeniul justitiei, reformele sunt gandite sa puna capat devalizarii resurselor statului. In jurul lui Geoana sunt unii dintre beneficiarii de top ai anilor de jaf. In provincie, baronii urmaresc lucrurile ingrijorati.
L-au catapultat pe Geoana la conducerea PSD in aprilie, pe cand bagajele lui erau facute pentru o slujba la Londra.
Don Fabrizio, personajul principal din romanul lui Giuseppe di L
