Inauguram in acest numar o serie de articole de opinie semnate de Ciprian Siulea, cu convingerea ca temele propuse de autor sint de real interes, iar o dezbatere pe marginea lor ar fi foarte utila in contextul cultural actual. Fara sa impartasim intru totul punctele de vedere exprimate de Ciprian Siulea, apreciem invitatia la dialog lansata de tinarul eseist si speram ca opiniile pro sau contra nu vor intirzia sa apara.

S-a remarcat adesea cit de literarocentrica este cultura romana. Pe linga motivatiile istorice si „metafizice“ ale fenomenului, inevitabil complicate, avem in istoria recenta o cauza mult mai clara: tot ce avea atingere cu ideologicul era de importanta capitala pentru comunism si, ca atare, era controlat la singe. Literaturii i se permitea o libertate mult mai mare comparativ cu discursul ideologic (in general, discursul de idei), poate si pentru a masca faptul ca, in esenta, continutul ideologic implicit al acestei literaturi si impactul ei de ansamblu asupra societatii erau mult mai putin defavorabile regimului comunist decit le place sa creada multor scriitori ai perioadei.

Discursul de idei de astazi se resimte foarte mult din cauza acestei istorii chinuite, in special din cauza ultimei etape de aservire brutala. Ma refer la discursul de idei mai putin specializat, cel care face interfata dintre filozofie/stiinte sociale si publicul ceva mai larg. Discursul specializat, academic, si-a regasit cu mai mare usurinta standardele normale, insa el nu e inca destul de influent pentru a le transmite mai departe.

Ca atare, discursul de idei a ramas destul de primitiv. Primul nivel la care se poate urmari asta este cel al termenilor: etichetele ideologice care circula astazi sint extrem de ambigue, rupte de un discurs de suport coerent si rational. „Liberal“, „comunist“, „democrat“, „reactionar“, „colectivist“, „elitist“ sau