Cine crede ca ultima carte scrisa de Livius Ciocarlie, Batrinete si moarte in mileniul trei (Editura Humanitas, 2005), este un „manual de intrebuintare“ a batrinetii se pacaleste amarnic. Desi titlul pare pretentios, cartea n-are nimic care sa tina de revelatie, de adevaruri ultime. Mesajul final, scris de Livius Ciocarlie, este: „Sa fim neseriosi! Sa nu dramatizam! Ne-am nascut fiindca asa s-a intimplat, murim fiindca asta-i situatia“. Livius Ciocarlie a predat, peste 30 de ani, la Universitatea de Vest de la Timisoara. A dobindit statutul de „distins carturar“ de care astazi ii este sila. A plecat din Timisoara si traieste la Bucuresti dintr-un motiv extrem de banal, pe care il veti citi in interviu. Batrinete si moarte in mileniul trei nu e o carte-revelatie. Intr-o lume de „masti“, Livius Ciocarlie s-a dezbarat de toate obligatiile academice si de staif intelectual si marturiseste ca nu este un mare scriitor. Sinceritatea lui pare neverosimila.

De ce v-ati mutat de la Timisoara?

Dintr-un motiv foarte simplu. Avem o fata care traieste la Bucuresti. Noi, acolo, stateam tot timpul cu gindul la ea, ne gindeam ca o sa ne fie tot mai greu sa venim la Bucuresti, si atunci am venit de-a binelea.

Ati cumparat o casa la Bucuresti?

Am vindut acolo si am cumparat aici.

Si mai tineti legatura cu Universitatea din Timisoara?

Nu. Doar cu persoane din Timisoara. Mai am la Universitatea din Timisoara vreo doua doctorate, dar, altfel, prea putin.

Nu regretati cariera universitara de acolo?

Nu, nu, nu. De la sapte ani am stiut ca nu sint bun de nici un serviciu, iar de scoala cu atit mai putin. Nu mi-a placut scoala nici ca elev, nici ca profesor. Eu mi-am luat pensia in prima zi in care s-a putut, la virsta minima.

Chiar asa, nu v-a placut sa fiti profesor?

Nu. E o meserie de act