În folclorul universitar parizian există o poveste despre un cal devenit student şi, zice-se, chiar absolvent al unei mari universităţi din Paris. Era imediat după 1968, cînd revendicările studenţeşti deschiseseră porţile universităţilor pentru un învăţămînt de masă, nediscriminatoriu, iar Paris VIII era faimos din acest punct de vedere. O asociaţie a studenţilor de dreapta a vrut să le dea atunci o lecţie colegilor lor prea socialişti asupra riscurilor unei astfel de "democratizări" excesive şi a făcut actele necesare de înscriere pe un nume în spatele căruia se ascundea, de fapt, un cal. Acesta, ca orice cal cu tabieturile sale, nu s-a dus la nici un curs şi nu s-a prezentat la nici un examen. Cu toate acestea, împotriva voinţei şi dorinţei sale, s-a pomenit prin anul II sau III şi, spun gurile rele, mai era puţin şi devenea licenţiat al universităţii Paris VIII. Mi-am adus aminte de această poveste cînd, la o universitate pitită într-un colţ al ţării noastre, o bătrînică respectabilă s-a prezentat zilele acestea, spre stupoarea generală, să se înscrie la examenul de licenţă. Verificînd actele, s-a constatat că doamna cu pricina era înscrisă cît se poate de legal pe locurile cu plată şi că, de bine de rău, trecuse toate examenele din cei patru ani. Meritul ei, veţi spune. Problema era însă că doamna cu pricina nu terminase liceul şi că avea un comportament care ar fi îndreptăţit-o să ceară un loc într-o instituţie psihiatrică mai degrabă decît într-una de învăţămînt superior... Aici s-a terminat aventura venerabilei studente, dar povestea noastră de-abia de aici începe. Această poveste este destul de asemănătoare cu gluma cu calul a studenţilor parizieni. Doar că aceasta nu a fost o glumă. Şi, comparată cu povestea calului, ea scoate în evidenţă şi o altă diferenţă: faptul că toată lumea trebuie să aibă acces la învăţămîntul superior era gîndit, de către st