Fabrica de ciment din Bicaz s-a privatizat, iar filtrele puse in urma cu cativa ani au lasat zona fara praf. Locurile de munca din zona sunt insa putine si multi dintre bicajeni au plecat la munca in strainatate. Tinerii plecati la capsuni in Spania au salvat onoarea Bicazului in statisticile privind ocuparea fortei de munca. Orasul de someri
Bicazul si-a trait cele mai frumoase clipe in tineretea sa, imediat dupa 1960, cand a fost declarat oras. Muncitorii veniti sa faca fabrica de ciment si barajul au imprumutat locului din tineretea si vitalitatea lor. Dupa ce fabrica de ciment s-a inchis, oamenii si-au pierdut locurile de munca si sperantele.
Duminica dimineata, la 10:00, pe soseaua principala, nici un motor nu bruiaza cantecele cocosilor. Un biciclist exagerat de prudent merge pe trotuar, in acest loc unde semafoarele nu functioneaza decat de Pasti si de Craciun. Cand merg semafoarele, pietonii neobisnuiti cu acest lux trec strada pe rosu si pot deveni victime. In centru, vizavi de Primarie, doi tineri joaca table, urmariti de cativa gura-casca, intoliti cu hainele bune, de duminica. Undeva, scanceste un copil. Trecatorii se saluta intre ei, ca la sat, doar suntem intr-un oras cu nu mai mult de 9.000 de locuitori. De la biserica, prin difuzoare, slujba ajunge discret in tot orasul, in lung si in lat, pana si la piata, unde gasesti rosii si cirese, haine ieftine, papuci de plastic si coase, unelte potrivite zonelor cu pasuni.
La gara, bazaie doar musca; daca n-ar fi fost o masina parcata in fata, ar fi parut o frumoasa cladire parasita. Impiegatul e la datorie, dar pana peste vreo trei ore, cand personalul de la peron va porni spre Bacau, nu are ce sa puna in miscare. Bicazul e cap de linie si, in afara de personale, mai ajunge aici un intercity de la Bucuresti. "Bicajenii", cum se numesc ei insisi, se misca lent, se opresc sa stea de vorb
