Îi priveşte cum dorm. Mici mogîldeţe, strînse una într-alta, ce se ascund în salteaua ruptă şi-n paiele ce curg la fiecare întoarcere. Nici nu mai ştie cum au venit pe lume, unul după altul, iar Dumnezeu i-a ţinut pe toţi în viaţă. Ar fi vrut de fiecare dată să-i lase pe treptele bisericii din mahala, aşa făceau celelalte mame nemăritate şi care o tot îndemnau să-i lase şi să-şi vadă de viaţa ei, încurajînd-o că poate s-o găsi un boier cu dare de mînă sau un negustor bogat care să se îndure şi să-i ridice. După a patra sarcină, speriată de mizeria vieţii, a încercat şi asta, lăsîndu-l pe Gheorghiţă, îi pusese şi nume să nu-l uite, pe scări la biserica Sfîntul Gheorghe cel Vechi. Se sculase cu noaptea în cap, la crăpatul de ziuă, ca nu cumva s-o prindă popa sau vreun slujbaş de-al spătăriei şi s-o pună să plătească duşegubina că iar păcătuise cu cine ştie cine pentru cîţiva bănuţi acolo şi iar adusese pe lume, în fărădelegea cărnii, un suflet nedorit, un bastard. A înfăşurat mogîldeaţa într-o cămaşă zdrenţuită, a făcut repede o rugăciune, s-a aplecat asupra copilului şi l-a privit cu luare-aminte, după care l-a aşezat cu grijă pe treapta de sus, chiar lîngă uşa bisericii, să fie sigură că va fi văzut de cineva. După care s-a ascuns în umbra unui gard şi a aşteptat în răcoarea dimineţii să se adune norodul la slujba de duminică. Mai întîi au venit cerşetorii ce l-au privit cu indiferenţă, iar cînd plodul a început să plîngă, l-au împins cît colo pentru că ţipetele lui acopereau văicărelile lor. Apoi au început să se adune mahalagiii, şi calfele, şi negustorii, şi boierii, şi toţi l-au privit pe micuţul ce încetase să mai plîngă, fermecat de un şir de mătănii pe care o creştină le învîrtea în jurul lui. Mama s-a bucurat, crezînd că în sfîrşit copilul şi-a găsit norocul, ar fi vrut să fugă să-l ia înapoi, să-l mîngîie sau numai să-l vadă pentru ultima oară. Creşti