Plăcerile şi tabieturile

unui debutant în cancer:

viaţa între ± A picat ca un dar. Scormonind prin cele mai ascunse cotloane. Ca un hohot de rîs. Lumea în rondbos. Măruntul amplificat. O stare de oblică. Şi de Oblio. Alt ritm. Transparenţa lucidităţii. Echivalentul roz al griului. De azi pe azi. Simţurile explodate. Atingînd miezul lucrurilor. Şi miezul lor comic: ceea ce scapi din mînă nu doar cade, ci se şi rostogoleşte! De-atunci, ajung la mine tot felul de ziceri pentru care nu aveam ureche. Iar întîmplările, în care mă întîmplu, au spumosul de frişcă al bătăilor din filmele bune. De exemplu, medicul de familie a aflat "că", într-un super-hipermarket. La căruciorul împins în joacă, de "iată-mă". "Servus! Am cancer!" * Doi tineri, despre o blondă: - Da, da' pentru aia trebuie să ai cel puţin un BMW la ieşire!... - Dacă ai vrăjeală, o calci şi c-un Cielo! Încurajarea unora sună de parcă, prin comparaţie, apendicita ar fi spaimă curată. Bunăvoinţa poate arăta ca o colivă cu "Succes!". Greu cu normalitatea!... Parc-aş fi Sectorul V, ajuns de la Minovici la Vanghel(i)e. - Salut! Ce mai faci măi Carcasă? Asta-i rata de Rîşnov: picantă. Parcă decolează cînd o ia din loc! Sau: - Ce-ţi face bebeul? - Orăcăie! Îi iese claviatura! Mai întîi te vede medicul. Apoi, asistenta îţi lipeşte pe deget colantul-cod şi îţi pune în mînă foaia pentru farmacie plus dosarul cazului care eşti. Spui mulţumesc, la revedere. Alergi la farmacie. Scapi de colant şi de foaie. Alergi la spitalul de zi. Scapi de dosar. La un moment dat, mai devreme sau mai tîrziu, asistenta îţi strigă numele. Te aşezi pe un scaun. Soluţia 1. Soluţia 2. Soluţia 1. Pic. Pic. Pic. Spui mulţumesc, la revedere. Şi TOATE CELE BUNE. Ieşi din singurul (?!) spaţiu românesc unde optimismul şi înţelegerea corectă a lumii dau pe dinafară. Ieşi afară. * La fiecare vedere, îi dădea cîte ceva. Într-o zi, prie