De fapt, în loc să tot numărăm zilele pînă la 1 ianuarie 2007, ar trebui s-o recunoaştem cinstit: nu sîntem pregătiţi să intrăm în Europa. Iar speranţa disperată de a nu ne fi amînată aderarea ascunde un complex mare cît o zi de post şi o dorinţă ipocrită de a ne trage o vopsea nobilă pe deasupra defectelor şi problemelor pe care ni le ştim, dar tot încercăm să le ascundem, în loc să ni le asumăm aşa cum sînt. Nu sîntem deloc pregătiţi să stăm la aceeaşi masă cu democraţiile europene nu numai pentru că nu s-a terminat reforma în Justiţie sau pentru că mai avem încă probleme la capitolul Concurenţă, ci, pur şi simplu, pentru că nu gîndim încă în termenii unei democraţii europene, pentru că spiritul public este încă dominat de reflexe feudale, pentru că prea adesea nu avem comportamente de cetăţeni, ci de supuşi care vor să se pună bine cu Vodă, cu Stăpînirea, cu Boierul. Pentru că ne complacem într-un soi de amorţeală civică: nimic nu ne indignează, nimic nu mai trezeşte reacţii, suportăm orice şi găsim scuze şi explicaţii pentru orice. Mari părţi din societatea românească sînt complet anesteziate, iar spiritul public e şchiop, ciung şi orb. Cîteva "cazuri" din ultimele săptămîni, aparent fără legătură între ele, ilustrează perfect incompatibilitatea profundă dintre "noi" şi "Europa" - o incompatibilitate care nu poate fi rezolvată prin zapis dat de Vodă, aşa cum ne-ar plăcea. Cazul de exorcizare dintr-o comună vasluiană a fost un util barometru din acest punct de vedere. Ce consecinţe a avut, dincolo de arestarea unui popă şi a patru măicuţe? Pe scurt: Biserica Ortodoxă Română s-a ascuns sub "înţelepciunea" ei multiseculară bălmăjind cîteva explicaţii sumare şi arătînd că e incapabilă să-şi facă ordine în propria ogradă, autorităţile au intervenit timid (oare de frica lui Dumnezeu?...), unii concetăţeni de-ai noştri au ajuns la concluzia că "aşa a fost voia Do