Odata cu infiintarea consortiului care va construi conducta Nabucco, Romania va avea o alternativa sigura la gazul din Rusia. Asta din 2010 si cu pretul a 800 de milioane de euro.
Cele cinci companii implicate in proiectul gazoductului Nabucco, care va aduce in Europa Occidentala gaz din zona Marii Caspice si din Iran, au semnat marti, la Viena, acordul de asociere. Este vorba despre OMV (Austria), MOL (Ungaria), Transgaz (Romania), Bulgargaz (Bulgaria) si Botas (Turcia), adica societatile gaziere din tarile prin care va trece conducta.
Acordul stabileste modul de cooperare a acestora in cadrul consortiului nou-format, numit „Nabucco Gas Pipeline International Ltd".
Consortiul „este acum responsabil pentru realizarea conceptului de finantare al intregului proiect, coordonarea urmatoarelor etape ale proiectului si infiintarea companiilor Nabucco in tarile partenere din cadrul proiectului - Turcia, Bulgaria, Romania si Austria", se arata in comunicat.
Transgaz are de plata 800 de milioane de euro
Gazoductul, inclus in programul Trans European Network al Uniunii Europene, are o lungime de 2.841 km si urmareste aprovizionarea Europei cu gaz din Iran, Irak si Egipt. Fiecare dintre cele cinci companii este responsabila pentru constructia portiunii din tara de origine.
Cum in Romania conducta se intinde pe 457 km, Transgaz (care detine 20% dintre actiunile consortiului, ca fiecare dintre celelalte patru companii) va trebui sa gaseasca 800 de milioane de euro pentru finantarea acestei portiuni. 30% din aceasta suma vor fi investiti din surse proprii, iar 70% din imprumuturi care ar putea beneficia de garantia statului.
Valoarea totala a proiectului este de 4,5 miliarde de euro.
Apare concurenta pe piata importurilor
Conducta ofera accesul Europei Centrale la resurse imense