"Coral Beach" este o terasă de pe malul mării, chiar unde începe plaja. E făcută din lemn, stuf şi rogojini - simplu şi practic, fără pretenţii. Nu oferă fineţuri şi rafinamente gastronomice, dar mîncărurile "standard" din meniul oricărui restaurant românesc sînt pregătite cumsecade. În plus, de pe terasă se vede marea, se aude clipocitul valurilor - în fine, nu mai intru în detalii şi nici nu vreau să cad în descrieri "romantice": e un loc tocmai bun pentru un prînz liniştit, "la capătul lumii". Mă aflam acolo sîmbăta trecută şi îmi îngăduiam una dintre acele bucurii mici (dar inegalabile, dacă vin la timp) ale vieţii - două ceasuri tihnite, după plajă, într-un sfîrşit de săptămînă furat agitaţiunii bucureştene şi petrecut într-un camping semipustiu (deh, vremea...), la care se ajunge trecînd prin Mamaia (cu taxa-Mazăre aferentă) şi ieşind spre Năvodari. După ciorba de văcuţă mă gîndeam alene de ce oare în gastronomie se folosesc uneori diminutivele (ciorbă de văcuţă, purcel la tavă, berbecuţ la proţap), iar alteori nu (raţă pe varză, vită la tavă). Negăsind explicaţia, zăceam fără dileme la umbra rogojinilor şi mă întrebam dacă politeţea şi viteza de reacţie a chelnerilor sînt naturale sau se explică prin lipsa clienţilor, care le permitea să fie mai relaxaţi (eram, cu totul, cam zece persoane pe terasă, capacitatea ei fiind de vreo sută de locuri). Am ajuns la concluzia că aşa erau ei în mod natural, iar rapiditatea cu care mi-au adus felul doi m-a făcut să-i plasez în cartea personală a recordurilor. În orice caz, felul în care "dominau" terasa cu priviri zîmbitoare mă făcea să-mi imaginez că şi cu o sută de clienţi s-ar fi comportat la fel. Era bine. În acel moment, pe terasă a apărut premierul Tăriceanu, însoţit de familie şi de alte cîteva persoane. În cinci secunde, ritmurile micului şi plăcutului stabiliment s-au schimbat radical. Accept că, să te tr