A plecat fără să stea prea mult pe gînduri, pentru că acolo ... "cîştigam într-o lună, cît aici într-un an de zile". Cînd i s-a propus, nu a ezitat. Era imediat după revoluţie şi, chiar dacă Germania e o ţară pe care o ştia doar din auzite, nu s-a gîndit nici o secundă că nu s-ar descurca. Domnul Tănăsescu, nea Tase cum îi zic colegii, a lucrat pînă acum cîţiva ani, cînd a ieşit la pensie, la un institut de cercetare. Cînd a venit neamţul cu propunerea, "institutul nu era încă bugetar". Neamţul avea o firmă care producea matriţe pentru masele plastice şi "vroia să îşi extindă afacerea, iar pe atunci, România, care de abia îşi deschisese graniţele, era un mediu de afaceri foarte profitabil pentru cei din vest." Însă o fuziune între cele două firme, atît de deosebite din punct de vedere cultural şi tehnologic, presupunea, în primul rînd, aducerea firmei româneşti la acelaşi nivel cu cea germană. S-a hotărît aşadar ca o parte din lucrătorii români să plece pentru specializare, acolo. "Din păcate, acolo au apucat să plece doar două serii de oameni, pentru că între timp institutul a devenit bugetar", iar afacerea cu neamţul a căzut. "Eu am fost dintre cei norocoşi şi am plecat în a doua serie, spre finele lui septembrie '92. Am plecat cu trenul. Cînd am luat biletul, am luat doar dus, mă gîndeam că de acolo o să-mi şi iau maşină." Maşină însă nu şi-a luat, iar un incident la vama românească era cît pe aci să-l coste plecarea.

"Donez statului român

două bucăţi de salam" "Cum acolo mă duceam să fac bani, mi-am luat ceva mîncare de aici. Să economisesc. Nişte salam de Sibiu, că era mai uscat şi avea să ţină mai mult, nişte conserve de pateu, mi-a mai făcut şi soţia nişte turtă dulce şi, chiar dacă era mai mult frecţie la un picior de lemn, adică nu era mîncare pentru un an, cîteva zile tot economiseam. Însă la vamă, cînd să ies din ţară, am fost pus să desc