În 1987, graficianul Ion Barbu organizează un cerc de pictură cu copiii unei şcoli generale din Petrila. Copiii pictează pe lemn, cu tempera şi entuziasm, portrete de scriitori români, apoi - cînd pozele-model se termină - cu străini, după care trec la muzicieni şi ajung şi la capitaliştii de la Beatles şi Deep Purple. Apoi fac o expoziţie (şi-i trag şi un spectacol) la Bucureşti, la Muzeul Literaturii Române. După care, vine Revoluţia, copiii cresc mari, au familii, au şi ei copii... Şi, după (aproape) 20 de ani, artistul Ion Barbu se transformă în detectiv şi se apucă să vadă cum s-a descurcat cercul lui de pictură în vîltoarea istoriei, după care elaborează o carte încîntătoare despre experimentul său petrilean, despre artă, despre destine. Creatorul Cercului artiştilor dispăruţi caută picturile copiilor (fotografiate atunci, pierdute după 1989, regăsite în mileniul III...), îi caută şi-i găseşte pe (foştii) copii, cere ajutorul prietenilor, ba chiar umblă după un copyright la Child in Time , piesa celor de la Deep Purple, portretizaţi odinioară de copii. Volumul recent

apărut la Editura Humanitas Educaţional conţine reproduceri după picturile copiilor, ecouri ale expoziţiei acestora în presa vremii, amintiri reale şi inventate despre acea perioadă, un catalog al cercului de pictură care e şi o galerie impresionantă de destine. Cum i-a (şi ne-a) împrăştiat istoria: unii în Petrila, alţii prin ţară, prin Europa, peste Ocean, unii cu studii superioare, alţii doar cu şcoala (şi cursurile lui Ion Barbu), iar unii rămaşi chiar dispăruţi, parcă anume ca să justifice titlul cărţii. De fapt, nici nu ştiu cum să-i zic noului "produs" Ion Barbu. "Carte" e prea puţin, fiindcă la volum sînt ataşate şi 16 ilustrate din opera Cercului de la Petrila, un poster, un CD cu slideshow. E de rîs, dar e şi serioasă. E de meditat - asupra copilăriei, asupra vieţii... E ferm